Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a apreciat, duminică seară, după anunţarea exit-poll-urilor, că rezultatul scrutinului este, din nou, "o remiză", că scorul obţinut de PSD este unul bun, "gustul amar" fiind dat însă de prezenţa redusă la vot.
"Din nou, se pare, o remiză. Din păcate o remiză, şi aici este şi gustul amar pe care îl am şi eu şi probabil mulţi dintre cei care au participat la această campanie – faptul că nu am reuşit să convingem oamenii că această alegere are o miză reală", a spus Năstase.
El a apreciat scorul PSD ca fiind unul bun şi şi-a exprimat speranţa ca PDL să nu vicieze rezultatul final, la numărătoarea votului.
"Rezultatul ca atare este unul bun, care sper că nu va mai fi afectat de specialiştii lui Stalin trimişi de obicei de PDL să numere noaptea. Pentru că întotdeauna dimineaţa Traian Băsescu şi prietenii lui s-au dovedit că sunt mai buni la aritmetica alectorală decât noi", a spus Năstase.
El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că relaţia cu PDL a fost şi rămâne complicată din cauza lui Traian Băsescu, care a dorit să facă un partid prezidenţial pe nucleul PDL.
"Până la alegerile prezidenţiale va exista o relaţie complicată cu PDL. Depinde de PSD, de PDL, de Traian Băsescu felul în care pe următoarele şase luni această relaţie va funcţiona, în condiţiile în care România are nevoie de un Guvern competent şi va trebui să gândim un modus vivendi", a spus Năstase.