Tânăra generaţie trebuie să facă tot posibilul pentru a apăra democraţia şi valorile Uniunii Europene şi a împiedica revenirea comunismului, care reprezintă un sistem îndreptat împotriva valorilor umane fundamentale, precum libertatea şi proprietatea, a declarat, joi, la Cracovia, premierul Emil Boc
El a participat, în Polonia, la ceremoniile consacrate împlinirii a 20 de ani de la redobândirea libertăţii şi căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est.
"Sunt aici să le aduc un omagiu polonezilor pentru curajul cu care au luptat împotriva comunismului. Sunt aici să spun: Mulţumesc, Polonia! Mulţumesc pentru că ne-aţi arătat că lupta împotriva comunismului şi drumul spre democraţie sunt posibile", a spus Boc, într-un discurs susţinut cu ocazia ceremoniilor.
El a afirmat că, personal, este unul dintre aceia care susţinea că prăbuşirea comunismului era o chestiune de timp, considerând că acest sistem este unul îndreptat împotriva firii umane, opus valorilor fundamentale ca viaţa, libertatea şi proprietatea.
În opinia premierului, în prezent trebuie făcut tot posibilul pentru a apăra democraţia şi valorile Uniunii Europene şi a împiedica revenirea comunismului.
"Deoarece văd aici atât de mulţi tineri, cred că avem un mesaj pentru tinerele generaţii. În primul rând, cred că trebuie să facem tot ce este posibil să împiedicăm revenirea comunismului. În al doilea rând, cred că trebuie să întelegem că în fiecare zi trebuie să apărăm democraţia, valorile din Uniunea Europeană care generează prosperitate şi libertate. Trebuie să ne amintim că fără ambiţia, sprijinul, energia şi curajul unor oameni ca Walesa sau Havel am fi fost acum în aceleaşi sisteme ale regimurilor totalitare şi, în acelaşi timp, trebuie să ne aducem aminte că oamenii din statele noastre au murit pentru a fi liberi, pentru a trăi în democraţie, pace şi prosperitate", a spus Boc.