Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri, la o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Consultativ din Turism, că va transmite Parlamentului, până 1 iulie, proiectul de lege a turismului.
"Vom trimite legea în forma în care noi o avem, către reprezentanţii asociaţiilor din turism, până pe data de 20 iunie, urmând ca după câteva zile să ne întâlnim cu ei şi să o definitivăm, pentru ca apoi să o depunem în Parlament înainte de 1 iulie", a spus Udrea.
În aprilie, Udrea afirma că legislaţia din domeniul turismului are multe probleme, întrucât "a tot fost neglijată şi actualizată pe segmente".
La întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Consultativ din Turism, Udrea a discutat şi despre problemele generate în domeniu de criza economică. "Toţi am fost de acord că principala soluţie pentru diminuarea efectelor crizei este promovarea. Avem nevoie de mai multă promovare, atât externă, cât şi internă", a spus Udrea.
Ea a amintit că vineri va începe, la Paris, campania de promovare externă a României. "Vom avea o zi întreagă în faţa Primăriei Parisului în care vom organiza evenimente, iar Champs-Elysees va fi îmbrăcat în reclame cu România", a spus Udrea.
În paralel, Ministerul Turismului va începe, cel târziu la 15 iunie, o campanie de promovare a turismului intern, care se va desfăşura sub numele "Turist în România".
Pe de altă parte, ministrul Turismului a mai spus că va înfiinţa, împreună cu reprezentanţii Consiliului Consultativ, un comitet care va monitoriza implementarea Legii tichetelor de vacanţă.
( 3 iun 2009, 18:42:56
Probabil firmele care au fost angajate pentru a promova Romania in Paris sunt ale sotului domanei udrea, sau poate ale varului, oricum banul statului nu trebuie sa scape din mana celor de la conducere.
P.S. : De-am stii noi cati bani nemeritati isi dosesc dragii nostri politicieni in buzunare(