Persoanele care nu deţin în prezent o locuinţă sau nu au contractat un credit ipotecar vor beneficia, după 20 iunie, de garanţia statului pentru împrumuturi destinate achiziţionării unei case, indiferent de vârstă, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
El a precizat că normele metodologice privind derularea programului vor fi finalizate în maximum 15 zile.
Executivul a anunţat, recent, un program prin care creditele contractate pentru cumpărarea primei locuinţe vor fi garantate de stat în limită maximă de 60.000 euro.
Nepenalizarea rambursării anticipate a creditului, procedurile de evaluare ale imobilului, un avans de maximum 5% din împrumut şi perceperea de dobânzi cât mai scăzute sunt criteriile anunţate anterior de premierul Emil Boc pentru selecţia băncilor care doresc să fie incluse în acest program.