Ministrul în relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat, marţi, după dezbaterea cu ONG-urile privind Codul Penal, că Guvernul nu va lua în discuţie, în şedinţa de miercuri, proiectele iniţiale ale Codurilor juridice, ci forma lor rezultată în urma dezbaterilor parlamentare.
"În şedinţa de Guvern de miercuri, eu (Victor Ponta- n.r) şi Daniel Buda şi ministrul justiţiei vom face o informare şi vom discuta despre cele două texte (Codul Penal şi Codul Civil- n.r.) elaborate de Parlament cu toţi specialiştii. Nu este vorba despre proiectele iniţiale”, a spus Ponta.
El a arătat că Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au decis să elaboreze studiile de impact privind aplicarea Codului Penal şi Codului Civil şi apoi se va face şi o analiză bugetară.
"I-am spus şi domului Pogea ce-l aşteaptă. Fără analiza bugetară şi fără studiile de impact, cele două documente nu pot fi aplicate", a adăugat Victor Ponta.
Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că membrii coaliţiei PSD-PDL au hotărât să mandateze Guvernul să ia, în şedinţa de miercuri, o decizie privind asumarea răspunderii pe Codurile juridice.