Parlamentul European şi-a deschis conturi de Twitter înaintea alegerilor europene, publicând informaţii în 22 de limbi, pentru a-i ţine la curent pe cetăţeni în legătură cu votul din 4-7 iunie 2009, precum şi cu rezultatele alegerilor, informează site-ului PE.
Astfel, pe contul de Twitter al Parlamentului European se vor regăsi ştiri şi informaţii de culise privind pregătirea pentru alegeri şi rezultatele acestora, pe 7 iunie.
Pe 2 iunie, contul în limba română dedicat alegerilor europarlamentare (EU_Elections_RO) era urmărit de 46 de internauţi şi urmărea 22, numărând 51 de update-uri.
Cele mai urmărite dintre conturile de Twitter deschise de Parlamentul European în perspectiva euroalegerilor sunt cele în limba engleză (282 de prieteni), germană (99), franceză (89), greacă (72), spaniolă (54), română (47), italiană (45) şi bulgară (44).
Twitter este un serviciu de micro-blogging lansat în urmă cu trei ani şi le permite utilizatorilor să publice gânduri, opinii şi experienţe personale pentru informarea prietenilor care îi urmăresc, în texte cu lungimea de maxim 140 de caractere.