Sindicaliştii din administraţia locală afiliaţi la Alianţa "Sed Lex" vor picheta, miercuri, Guvernul, iar calendarul protestelor include grevă de avertisment în 17 iunie şi grevă generală, în 30 iunie, printre revendicări fiind reorganizarea grilelor de salarizare şi întărirea dialogului social.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală (FNSAL) a decis, în Consiliu Naţional, declanşarea acţiunilor de protest, informează, luni, Federaţia.
Sindicaliştii cer reorganizarea grilelor de salarizare din domeniul administraţiei publice şi alocarea sumelor necesare aplicării noilor ierarhizări, realizarea ueni descentralizări reale prin delegarea către administraţiile publice locale nu doar a competenţelor, ci şi a resurselor materiale şi umane, rediscutarea regimului incompatibilităţilor în contextul apariţiei legii privind sistemul unitar de salarizare bugetar şi realizarea şi întărirea dialogului social la nivelul institutţiilor administraţiei publice locale.
Astfel, miercuri, între orele 11.00 - 13.00, sindicaliştii vor picheta sediul Guvernului.
La acţiuni vor participa angajaţi din administraţia locală (funcţionari publici şi personal contractual), din cadrul consiliilor judeţene, primăriilor, direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului, direcţii de evidenţă informatizată a persoanei şi instituţii de cultură.