Trei români sunt cercetaţi în Franţa pentru că îşi puneau soţiile şi concubinele, tot de origine română, să se prostitueze în parcări din Lesquin, relatează Nord Eclair.
"Pentru noi şi pentru bărbaţii noştri nu e şocant să câştigi bani aşa", a explicat anchetatorilor una dintre cele cinci femei.
Fiecare acuzat a explicat în faţa instanţei situaţia sa.
"Fierul nu aduce prea mult. Femeia mea se prostituează pentru a mânca. Vreau să mă întorc în România", a spus Calin M.
La rândul său, Vasile M. a explicat ca a venit în Franţa pentru o viaţă mai bună, dar vrea să se întoarcă cât mai repede în România pentru că nu îi merge bine.
"Eu am venit singur şi am întâlnit-o pe prietena asta care se prostitua deja. Tot ce vreau este să îmi cumpăr o maşină în România", a declarat procurorilor Viorel P.
Niciunul nu are antecedente penale, iar această "reţea" de proxenetism funcţiona din aprilie.
Un alt român, miercuri dimineaţă, a fugit şi s-a întors la Bucureşti.
Procurorul Hugues de Phily a cerut încarcerarea provizorie a celor trei români, precizând că "dacă se duc în România, ei riscă să recidiveze".
Românii au fost eliberaţi sub control judiciar.