Premiul cel mare la tragerea Loto 6/49, în valoare de 10,8 milioane de euro, va fi din nou reportat, după ce nici la tragerea de duminică nu au fost ghicite toate cele şase numere extrase.
Numere extrase duminică sunt 12, 28, 36, 24, 38 şi 22, iar numărul "noroc" este 0413009.
La categoria I a tragerii Loto 6/49 reportul este de 45,5 milioane de lei. La categoria a II-a sunt 82 de câştigători, iar la categoria a III-a, 4.308 câştigători.
Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 s-a câştigat în 14 decembrie 2008 şi a fost în valoare de aproximativ 290.000 de euro.
Cel mai mare premiu din istoria acestui joc, în valoare de 12,45 milioane de euro, a fost câştigat în 27 ianuarie anul trecut.