Potrivit datelor transmise de către inspectoratele şcolare, 74,57% dintre elevii de clasa a VII-a care au susţinut, în 7 mai, teza cu subiect unic la Limba şi literatura română au obţinut note între 5 şi 10 (respectiv 150.441 de elevi).
Cele mai bune rezultate, cu promovabilitate peste 80%, au fost înregistrate în judeţele Mehedinţi - 86,34% şi Caraş - Severin, 80,51%, la polul opus situându-se judeţele Harghita (60,54%), Covasna (65,65%) şi Satu Mare (65,82%).
Un număr de 51.282 de elevi au obţinut note sub 5 (25,42%), 30.517 având note de 5, 28.688 - note de 6, 28.862 - note de 7, 28.724 - note de 8, respectiv 24.678 - note de 9. Numărul notelor de 10 a fost de 8.972 (4,44 la sută), cele mai multe, respectiv 734, fiind obţinute în municipiul Bucureşti.
La nivel naţional, s-au prezentat la examen 201.723 (95,96%) de candidaţi din totalul celor înscrişi. O rată de participare ridicată a fost consemnată în judeţele Alba (98,17%), Bistriţa Năsăud (98,05%) şi Neamţ (98,04%), iar cea mai scăzută a fost înregistrată în judeţul Călăraşi (93,88%).
La nivelul clasei a VIII-a, teza cu subiect unic a fost susţinută de 201.559 elevi, adică 96,78% din totalul celor înscrişi. Au obţinut note între 5 şi 10, 75,98% dinre cei prezenţi, respectiv 153.155 de elevi.
Promovabilitate de peste 80 la sută a fost înregistrată în judeţele Mehedinţi (86,74%), Gorj (85,15%), Caraş-Severin (81,87%), Vrancea (81,19%), Bucureşti (81,11%) şi Bacău (80,62%), iar sub 65%, a fost constatată în judeţele Harghita (59,64%) şi Covasna (63,83%).
Un număr de 14.361 elevi au obţinut note de 10 (7,12%), cele mai multe (1.171) fiind în municipiul Bucureşti.
Alţi 48.404 elevi au primit note sub 5 (24,01%). Pe tranşe de note 5-9, situaţia se prezintă astfel: note de 5 - 29.375, note de 6 - 26.880, note de 7 - 26.724, note de 8 - 27.708 şi note de 9 - 28.107.
Rata de prezenţă s-a situat între 99,19% în judeţul Alba şi 94,70% în judeţul Dolj.