Ecaterina Andronescu şi omologul său din Cipru, Andrea Demetriou, au semnat, vineri, un acord pentru recunoaşterea diplomelor eliberate de cele două state şi pentru acces la continuarea pregătirii.
Potrivit ministrului Educaţiei Ecaterina Andronescu, acest acord reprezintă cadrul general de colaborare pentru educaţie şi cercetare, pentru continuarea pregătirii tinerilor din România şi Cipru în cele două state.
Ministrul a aprecizat că diplomele de bacalaureat, licenţă, masterat şi doctorat eliberate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării vor fi recunoscute de Ministerul Educaţiei din Cipru şi invers.
Acordul a fost semnat, vineri, în cadrul reuniunii UNESCO organizate la Bucureşti.