Nemirschi: În cazul gropilor de gunoi argumentul e că ne pute în faţa uşii, nu că cere UE

Ministrul povesteşte în detaliu cum a fost promovat ca membru al Cabinetului Boc la insistenţele lui Radu Mazăre, argumentate prin faptul că oraşul Constanţa, care nu a avut niciun ministru după Revoluţie, merită unul.

Nemirschi explică felul în care s-a ajuns la avizarea investiţiei controversate în aşa-numita şosea de coastă, critică atitudinile inactive ale predecesorilor săi şi promite acte normative - unele deja elaborate - care să ducă la îmbunătăţirea calităţii mediului din România.

De altfel, Nemirschi se declară nemulţumit de problema poluării din Bucureşti şi o invocă atunci când vorbeşte despre necesitatea taxei auto, spunând că aceasta va fi legiferată imediat după vacanţa parlamentară de vară.

Fostul viceprimar din Constanţa este preocupat şi de subiectul "Roşia Montană", anunţând că investitorul se află deja într-o fază destul de avansată într-o nouă încercare de obţinere a avizelor pentru demararea proiectului minier din Apuseni.

Prezentăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi:

Reporter.: Domnule ministru, ce mergea în minister când aţi venit, ce nu mergea şi ce aţi schimbat? Aveţi deja cam cinci luni în funcţie, deci puteţi face un bilanţ.

Nicolae Nemirschi: Greu de spus. Greu de spus pentru că, în momentul când preiei un monolit destul de greu de zdruncinat - asta înseamnă definiţia administraţiei centrale - şi vii cu o nouă politică vis-a-vis de deschidere şi de transparenţă, cinci luni nu sunt suficiente.

Am încercat să transmit mesajul că Ministerul Mediului nu este neapărat un minister al unei poliţii de mediu. Pentru că mesajele pe care le transmitem acum - evident, venite pe linia Uniunii Europene - sunt: ne-am angajat, în 2004-2005, am semnat, am aderat şi a venit scadenţa. Iar acum, când discutăm despre infringement, înseamnă că discutăm despre obligaţii pe care ni le-am asumat şi pe care nu le-am dus la bun sfârşit - o parte dintre ele, multe s-au şi făcut.

Mi-am luat ca ţintă rezolvarea în primul rând a acestor probleme care pot atrage amenzi pentru România, dar şi a altor lucruri care nu sunt confortabile.

Eu nu vreau să cad în aceeaşi capcană prin care numirea politică e făcută de dragul de a o face şi, de fapt, zona Ministerului Mediului - unde chiar trebuie să fie meseriaşi - să fie afectată de povestea asta. În principiu, chiar dacă din punct de vedere politic există o alternanţă - şi în anumite funcţii şi e natural să fie aşa - am preferat să accept oameni din sistem. Zona în care s-a intervenit, totuşi, politic, a fost cea a "Apelor Române". S-au făcut nişte schimbări acolo, unele dintre ele, recunosc, nu foarte fericite, dar lucrul cert este că ele oricum sunt provizorii. Au fost nişte numiri provizorii şi se va demonstra, probabil în foarte scurt timp, dacă cei numiţi au dat randamentul aşteptat sau nu.

Rep.: Aveţi deja nemulţumiri, aşadar...

N. N.: Am oarece nemulţumiri vis-a-vis de reacţia asupra unor măsuri care trebuia luate şi faţă de o adaptabilitate scăzută vis-a-vis de condiţiile bugetare. Când trebuia să prioritizez nişte lucruri, la banii puţini pe care îi avem, lucrurile astea nu le poate face nimeni dintr-un scaun de politician, ci numai meseriaşii. Ei ştiu că, dacă aveam 20 de lei, trebuia să fac 20 de lucrări. Când am doi lei, fac două lucrări şi le aleg pe alea care dor cel mai tare. Ei, aici lucrurile nu s-au aşezat foarte bine.

O altă nemulţumire vis-a-vis de minister şi un lucru pe care încerc să-l schimb, dar este foarte greu, este de a crea imaginea acestui minister către celelalte ministere din Guvernul României şi de a se înţelege, la nivel guvernamental, că Ministerul Mediului, repet, nu este poliţia Uniunii Europene în materie de mediu, ci este cel cu care se poate colabora pentru dezvoltare durabilă. Toate ministerele, tot ceea ce se creează în România, are nevoie de un aviz, de un acord, de o autorizaţie de mediu. Lucrurile astea se fac după nişte reguli care sunt bine cunoscute. Ei, dacă o dată pentru totdeauna nu înţelegem chestiunea asta şi venim cu presiuni la Ministerul Mediului de a obţine nişte avize pentru că aşa trebuie şi pentru că domină factorul economic astăzi, asta nu înseamnă dezvoltare durabilă.

Rep.: S-a înţeles mesajul ăsta?

N. N.: În principiu s-a înţeles. S-a înţeles şi pentru că am refuzat să avizez anumite documente şi pentru că am venit în întâmpinarea unor decizii spunându-le că pot face mai mult din punct de vedere economic, pentru că legislaţia de mediu îmi permite.

Rep.: Astea au fost cele rele. Cele bune?

N. N.: Din fericire am moştenit o situaţie bună la ceea ce înseamnă lucrul pentru fonduri europene. Aici nu vorbesc neapărat despre absorbţie, de banii cash pe care i-am atras. Dar am insistat ca această direcţie să rămână cumva neatinsă de vântul politic, pentru că e un lucru bun care funcţionează. Departamentul acesta funcţiona, şi asta a fost decizia pe care am luat-o şi am preferat să nu schimb mare lucru acolo. Doar nişte chestiuni de formă, nu de fond. Am avut câteva discuţii cu comisarul european care se ocupă de asta, am convenit nişte principii de colaborare şi mesajul ăsta l-am transmis şi mai departe Guvernului României. De altfel, Ministerul Mediului este primul în materie de absorbţie a fondurilor europene.

Rep.: România este în criză economică şi toată lumea vorbeşte de necesitatea absorbţiei de fonduri europene. În cele cinci luni de ministeriat, cum stăm din acest punct de vedere, raportat la, să zicem, primele cinci luni ale anului trecut?

N. N.: Există şi o statistică ce conţine cifre concrete, o voi prezenta curând.

Rep.: Domnule ministru, veniţi din Constanţa, unde aţi fost viceprimar. Comentatorii s-au grăbit să afirme, cu ocazia numirii dumneavoastră în funcţie, că Radu Mazăre şi-a pus om la mediu.

N. N.: Aşa şi este.

Rep.: Voiam să vă întreb ce relaţie aveţi acum cu Radu Mazăre.

N. N.: Aceeaşi relaţie bună pe care am avut-o timp de zece ani de zile, cât am lucrat împreună. Din păcate, ne vedem mult prea rar, foarte rar. Probabil că asta este o dovadă că nu mai sunt omul lui Mazăre din punct de vedere a ceea ce s-a scris.

Dacă la nivel de anumite descentralizări putem discuta asupra oportunităţii schimbării din punct de vedere politic a unor oameni, la nivel de Guvern şi de ministru nu este acelaşi lucru, evident. Atunci, Radu Mazăre a spus: "Constanţa nu a avut niciodată ministru, din ’89 încoace, şi Constanţa merită un ministru." A fost să fiu eu şi, din momentul ăsta, discuţia mea (cu Mazăre, n.r.) este dintre un ministru şi un primar de municipiu.

Rep.: Interesant! Aşa s-a pus problema? Constanţa n-a avut ministru, trebuie să-l aibă pe Nemirschi la Mediu?

N. N.: Din punct de vedere politic, aşa s-a pus problema. Nimeni n-a dat importanţă acestei chestiuni atunci, probabil că de-aia nu se ştia. Satul cu miniştri este aici în Bucureşti. Şi asta e.

Rep.: Aceiaşi comentatori vorbeau, la momentul preluării mandatului de către dumneavoastră - se făceau şi pariuri în anumite medii - că o să daţi foarte repede drumul la şoseaua de coastă. Nimeni nu dădea mai mult de două luni pentru avizarea şi demararea proiectului şi iată că aşa s-a întâmplat. Problema şoselei de coastă a dus la dispute aprinse între Mazăre şi fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu. S-au spus şi cuvinte grele în acel context, s-a ajuns şi la instanţă. Intrebarea este, domnule ministru, în ce stadiu se află acum şoseaua de coastă şi care erau problemele cu ea din punct de vedere al mediului?

N. N.: Şoseaua de coastă n-a avut nicio problemă de mediu niciodată. S-a spus că se încălca o legislaţie în vigoare la acel moment. Exista legislaţia specifică a zonei costiere, care spunea că în fâşia de 50 – 150 de metri de la linia cea mai înaltă a valurilor nu se construieşte nimic. Inclusiv şosele de coastă. Chestiunea asta era foarte clară, până la momentul când se va stabili unde este fâşia. Vă spun că nici în ziua de azi nu s-a stabilit. Eu mă chinui la momentul ăsta să trasez o dungă roşie pe tot litoralul, de la Vama Veche până la Sulina, şi să spun "Asta este linia peste care nu se poate construi". Asta este o problemă foarte grea, care trebuia făcută acum patru ani de zile. Nu există la momentul ăsta. Este formată doar din bucăţele.

Rep.: Şi atunci cum s-a avizat?

N. N.: Deci noi vorbim de anul 2005-2006, când municipalitatea constănţeană a făcut o aplicaţie pe fonduri de preaderare, granturile care erau atunci. Este vorba de un grant de şapte milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru construirea acestei şosele de coastă. Din cei şapte milioane de euro, cam 70 la sută reprezentau consolidarea falezei, pentru că nu poţi face o şosea la baza falezei care se surpă, decât dacă întâi consolidezi. Bun. Aşa era proiectul. Şoseaua era în jur de 30 la sută ca valoare. Făcută aplicaţia pentru Uniunea Europeană, făcut studiul, prezentat, luat avize de la toate ministerele posibile şi imposibile din Bucureşti, inclusiv SRI, inclusiv Apărare, inclusiv Transporturi, tot, şi mai exista un singur aviz ca să poată fi făcută aplicaţia şi să putem obţine banii - bani nerambursabili în totalitate. Valoarea era, la momentul ăla, estimată undeva în jur de zece milioane de euro, venea Consiliul municipal Constanţa cu o cofinanţare de trei milioane ca să se poată face.

Şoseaua însemna, de fapt, 5,5 kilometri, între Portul Tomis şi intrarea în Mamaia. Adică exact în zona de râpă unde, după al doilea război mondial, trei străzi sunt deja în mare, sunt sub apă, deci fenomenul de eroziune este evident.

Revin la legislaţie. Ministerul Mediului spune "Nu", pentru că este interzis a se construi, numai că, vreo două articole mai jos, tot aceeaşi lege spune că, în cazul lucrărilor de interes public, prin ordin al ministrului, se poate face excepţie de la articolul de mai sus.

Era o lucrare de interes public, era clar o lucrare de interes public, mai ales în sensul că 70 la sută din ea o reprezenta consolidarea, care era o problemă de mediu pe care o rezolva. Abia pe urmă se rezolva o problemă de trafic, ceea ce înseamnă descongestionarea bulevardului Mamaia, legătura dintre Portul Tomis, zona veche, istorică a oraşului şi Mamaia - pentru că, se ştie bine, Constanţa ajunge la un milion de locuitori vara, traficul şi aşa mai departe.

Pe lângă chestiunea că intram şi noi în rândul lumii, căci era o zonă de promenadă. Şoseaua era făcută cu două benzi limitate ca şi tonaj, limitate ca viteză, cu pistă de biciclişti, cu alee de promenadă cu vreo patru-cinci parcări, cu un metru de spaţiu verde, şi aşa mai departe. Există proiectul şi astăzi.

Şi cu asta s-a închis, nu s-a putut.

În 2009, ministrul citeşte articolul de mai jos şi, prin excepţie, dă un ordin de ministru în care spune: "Se dă avizul".

Bun, este doar o reparaţie morală. Şapte milioane de euro s-au dus pe apa mării, ca să nu spun pe Apa Sâmbetei, şi trebuie să reluăm procedura. Reluăm procedura cum? Există în POS-ul de mediu - tot bani europeni - nişte bani dedicaţi eroziunii costiere. Fac aplicaţii cei care au falzeze care cad, şi noi avem destule, inclusiv bucăţica de 5,5 kilometri care înseamnă oraşul Constanţa şi care, de fapt, tradiţional, este o groapă de gunoi de la construcţii.

Paranteză: la momentul respectiv se spunea că acolo este cosistem, că deranjăm ecosistemul. Ecosistemul îl cunosc foarte bine: acolo îi aleargă (pe oameni, n.r.) Poliţia şi gardienii tot timpul, ca să-i prindă cu maşinile, cu papucii şi cu sacii şi aruncă BCA-uri şi faianţe sparte şi tot ce vrei şi ce nu vrei găseşti pe râpa aia.

Revin. Trebuie să facem această aplicaţie, care nu s-a făcut nici asta. Deci bun, am înţeles, nu facem şosea de coastă, dar de ce stau cu 120 de milioane de euro pe care nu-i accesez? Bine, n-o face Mazăre, o face Ministerul Mediului. De ce n-o face? Ca să ajung în 2009 să văd că nu s-a mişcat un deget şi că s-a lucrat la consolidarea falezelor cu nişte bani de buget ici-colo, vezi Costineştiul, vezi nu ştiu pe unde aruncată nişte piatră în mare, nu ştiu cu cât cap sau fără cap, nefăcând parte dintr-un plan integrat.

Nu poţi să discuţi de eroziune decât dacă discuţi litoralul de la un capăt la altul. Orice intrare în mare, orice dig pe care-l creezi, automat deviază curenţii. Deci orice acţiune de genul ăsta este foarte periculoasă. Cineva trebuia să lucreze la acest proiect. OK, i-am dat drumul eu acum şi o să iasă până în toamnă, să închidem povestea asta.

Până în toamnă vreau să trimit la Comisia Europeană proiectul. Poate mai repede, chiar. Să-mi spună "Da, este ok, este fezabil, daţi-i drumul". Astfel, probabil la anul ar putea începe lucrările acolo.

Rep.: Rămânem în Constanţa şi vorbim despre plaje. Le cunoaşteţi, aţi trăit acolo, şi bănuiesc că ştiţi şi de problemele cu administrarea lor. Acum o săptămână jumătate-două aţi prezentat un proiect de act normativ prin care, dată fiind urgenţa cu care trebuie rezolvată problema, atribuiţi direct suprafeţe de plajă.

N. N.: Da, a fost o ordonanţă de urgenţă pe care am semnat-o în comun cu doamna ministru Udrea, cu Ministerul Turismului, pentru că din 2006, când s-au reziliat fără nicio explicaţie toate contractele - hotelierii în principal până atunci aveau plajele în folosinţă - plajele s-au închiriat unor mari operatori cu mari suprafeţe. Logic, ei nu aveau ce face cu ele şi, la rândul lor, au subînchiriat. De fapt, înapoi hotelierilor, deci s-a întâmplat acelaşi lucru, dar pe alte preţuri, evident. Exisau însă şi nişte obligaţii.

În primăvară s-a făcut un control asupra obligaţiilor contractuale, s-au reziliat contractele acolo unde au existat, bineînţeles, motive, unele dintre ele au rămas reziliate pentru că nu au avut argumente, unii au atacat decizia asta, au pierdut o mare parte din ei, o parte au câştigat. Proporţia, la momentul acesta sau cel puţin săptămâna trecută, când am fost eu la Constanţa, era că peste jumătate din suprafaţa totală a plajelor, care e în jur de 1.600.000 de metri pătraţi, este liberă de contract, deci se poate face aplicaţia pe ordonanţa de urgenţă nouă. Cred că astăzi sau mâine (marţi sau miercuri, n.r.) iese ordonanţa în Monitorul Oficial, şi, probabil până la sfârşitul săptămânii, o să dăm ordinele - trebuie să mai dăm nişte ordine comune, eu şi ministrul Turismului, vizavi de bucaţile care se scot, de tarif şi aşa mai departe.

Tariful se stabileşte prin raport de evaluare de către o firmă independentă, cred că mai durează puţin, dar eu cred că până la 1 iunie totul o să fie clar.

Rep.: Acum aş dori să vorbim despre programele pe care le-a gândit ministerul, programe gândite în special de predecesorii dumneavoastră în funcţie, doamna Barbu şi domnul Korodi. Propun să le luăm pe rând. Cum merge programul "Rabla"? Ştiu că anul acesta sunt ceva probleme

N. N.: Da, am bănuit chestiunea asta deja de la momentul la care am dat ordinul (de ministru prin care s-a aprobat programul "Rabla" 2009, n.r.), când deja eram sub ameninţarea crizei. Bănuiam chestia asta. Nefiind obişnuit cu programul şi fără a şti exact de unde să-l agăţ, primul lucru, prima chestie care mi-a sărit în ochi a fost că, din cota de 40.000 (de maşini, n.r.), într-un an de normalitate economică, adică 2008, nu s-a vândut decât 30.000, dar asta pentru că angajamentul a fost pe un an şi, la sfârşitul anului, când s-a tras linie, unii au spus: "OK, nu mi-am atins cota. Ei, şi?". Şi atunci am zis să facem de trei ori, şi, cine nu şi-a atins cota la 1 iunie, fără niciun "Ei, şi?", nu mai ia la cota următoare, punct.

N-am realizat şi influenţa situaţiei financiare. Noi dăm acea mie de euro - care nu mai e o mie de euro, e 800 acum - dar îţi mai trebuie vreo 5.000 ca să-ţi iei o maşină, decizie greu de luat pe vremurile astea.

Rep.: Exista intenţia cu leasing-ul...

N. N.: Da. Am spus asta la un moment dat. Aştept acum nişte informaţii de la alte instituţii - Oficiul Concurenţei şi aşa mai departe - ca să nu se interpreteze ca ajutor de stat. Pentru că şi leasing-ul este tot persoană juridică.

Pentru mine, chestiunea este simplă. Eu privesc mult mai simplu: din acest birou, ţinta este simplă, trebuie să scot 60.000 de rable. Nu mă interesează cine conduce maşina nouă, important este că au ieşit de pe stradă. Eu aşa privesc lucrurile. Mă rog, trebuie să mă acomodez cu ceea ce înseamnă legislaţie şi să nu fie considerat ajutor de stat. Şi se pare că nu va fi considerat ajutor de stat, chiar dacă mă adresez firmelor. Se pare că nu este ajutor de stat. Într-o anumită limită nu este considerat ajutor de stat.

Măsura asta, corelată cu cele 135.000 de firme mici, întreprinderi care trebuie să plătească impozit forfetar şi aşa mai departe: venim pe de altă parte şi le dăm o gură de oxigen. Ai rablă de zece ani la microîntreprinderea ta, care de fapt e maşina ta, cu care îţi faci treaba de firmă dar şi treaba de casă, OK, uite, îţi dau posibilitatea, ia 800 de euro, schimb-o, arunc-o şi ia-ţi una nouă.

Vă mai spun ceva. Până la urmă, am mai cugetat un pic şi am spus "Domnule, dar până la urmă de ce trebuie să iau şi să fac o selecţie a dealerilor şi a mărcilor, pentru ce chestia asta?" Asta e, cumva reneg ce am făcut cu programul "Casa Verde", unde erau instalatori mai acreditaţi decât alţii. Da? Păi şi aici sunt firme mai firme, mărci mai mărci sau dealeari mai dealeri? Care-i problema mea? Până la urmă, dacă îţi dau ţie un cupon în care dovedesc că ai dus-o la REMAT, ia cuponul şi vezi cine ţi-l primeşte pe piaţă şi ia-ţi ce maşină vrei tu. Pot exista dealeri care spun că sunt primitori de cupon. Ce cotă să mai dau? Se duce fiecare unde vrea. De ce trebuie să mai aloc eu cote? Există undeva vreo obligaţie a circula pe stradă numai anumite tipuri de maşini sau o cantitate de anumită marcă şi o cantitate de maşini de altă marcă?

Mai mult, criteriile de împărţire din ghid au ţinut cont de vreo concurenţă? Nu! Au fost angajamente ale firmelor şi atât. Au venit dealerii şi au spus "Atâta cred eu că vând!", exact ca la "Casa verde".

Dovadă este faptul că, fără nici un fel de reţinere, pe prima etapă am dublat cota Daciei. Dacia a avut o anumită cotă, le-a terminat, şi am spus că dau ordin de ministru şi se reface. Nu este nici o problemă. Şi atunci mă gândesc şi la varianta asta finală.

Rep.: Aşadar există şanse să se renunţe la alocarea unui anume număr de maşini pentru un anume dealer?

N. N.: Mă gândesc. Nu ştiu. Acum e destul de complicat. Lucrurile astea trebuia să le fac din capul locului. Dar am învăţat. Tocmai spuneaţi despre cele cinci luni de zile. Ei, în cinci luni de zile am început să învăţ multe lucruri la Ministerul Mediului şi să-mi ridic eu însumi multe probleme. De ce aşa şi nu altfel? Deci încă mai sunt limpede la minte şi nu m-a înghiţit sistemul.

Rep.: Programul "Ecotaxa", mai cunoscut românilor drept "taxa pe pungă". În ce stadiu este?

N. N. Am fost săptămâna trecută la Comisia de administraţie şi mediu din Camera Deputaţilor să-mi susţin un punct de vedere. Eu am avut discuţii şi cu mulţumiţii, şi cu nemulţumiţii, şi cu utilizatorii, şi cu toţi. Ştiam problema. Deci nu era o noutate. Numai că trebuia să iau o decizie corectă. Şi am luat-o.

Am promisiuni că în două săptămâni ordonanţa de urgenţă va deveni lege, va fi trecută prin Parlament. Am propus o chestiune simplă şi care nici nu, cum să spun, nu trebuia foarte mult răstălmăcită. Definiţia biodegradabilităţii. Ea exista în legislaţia românească - e adevărat, într-un cumul de hotărâri de Guvern care trebuiau strânse şi puse cap la cap - şi am ajuns la următoarea concluzie: cine produce biodegradabil în sensul legislaţiei, în sensul acceptat al standardelor europene asimilate şi în România, nu va mai fi plătitor de ecotaxă.

Lucrurile sunt simple. O să aveţi formulat deja. Cred că aveţi acces la Camera Deputaţilor acolo.

Rep.: O să avem o lege clară despre asta? Când?

N. N. De la comisie mi-au zis că o să intre cu ea în regim de urgenţă. Şi eu sper ca până la vacanţa parlamentară s-o facă. Am încheiat practic toate categoriile. Formula nouă şi cu definiţia pungii - că punga nu este sacoşă, maiou, sutien sau slip, da? Punga este definită foarte clar.

S-a ridicat problema laboratoarelor care să certifice biodegradabilitatea. Avem şi laboratoare, de trei săptămâni, acreditate. Se duce (producătorul, n.r.) şi face demonstraţia. Eu, Ministerul Mediului, ca şi dumneavoastră, mă duc, iau o pungă şi întreb: este sau nu biodegradabilă? Şi atunci ea va avea evident un cod de bare, ceva, care certifică şi spune cum este.

Aceste laboratoare există şi în Europa şi aici în România. În România este deschis unul acum. Acestea au şi obligaţia de a verifica în timp că reţeta de biodegradabilitate pe care au acreditat-o ei ca laborator şi au spus că este biodegradabil este aceeaşi şi peste o lună, şi la stocul doi, şi la stocul trei. Deci există şi chestiunea asta de monitorizare.

Rep.: "Casa verde". A început să meargă?

N. N. "Casa verde". Ordinul nu s-a publicat încă în Monitorul Oficial, au fost foarte aglomeraţi cei de-acolo şi documentaţia este stufoasă. Se publică ordinul în Monitor, după care urmează aplicaţiile: prima, între 1 iulie şi 15 iulie, şi a doua, între 1 septembrie şi 15 septembrie. Între aceste date se depun proiectele. Le-am lăsat celor care vor să participe două luni de zile ca să facă proiectele, având normele de aplicare publicate.

Rep.: "Marea debarasare", un program început în vremea ministrului Korodi şi care parcă astăzi nu mai suscită atâta interes. Ce se mai întâmplă cu el?

N. N.: "Marea debarasare" trebuie să funcţioneze. Eu am convocat, din nou, organizaţiile care se ocupă de chestiunea asta. Acolo sunt însă nişte mici inadvertenţe.

El funcţionează şi acum. A rămas acelaşi lucru, în prima sâmbătă din lună. Funcţionează, dar funcţionează mai mult ca şi brand. Fizic, acolo există furturi, sustrageri şi vândut second-hand diverse chestii. Există şi nişte bani de publicitate, pentru promovarea evenimentului, am cerut şi eu acum să văd cum se folosesc.

Este însă o chestiune care oricum nu-şi atinge scopul şi nu îşi va atinge ţinta de 20 de kilograme sau cât e pe Europa. Sub nici o formă. Nu au atins-o nici ei. Acum, la Praga, am avut o discuţie cu colegii mei din ministerele de Mediu din ţările europene şi mi-au spus că au aceeaşi problemă. Şi probabil se va interveni pe directivă, pe chestia asta, să se modifice directiva şi să scadă cota. Dacă ei, care, vorba aceea, îşi schimbă la cinci ani maşina de spălat şi televizorul, dar noi... . Hai să fim serioşi!

Chestiunea asta se va reglementa. "Marea debarasare" este o chestiune premergătoare conştientizării oamenilor că anumite obiecte din casă trebuie duse în anumite locuri. Nu se poate face asta cu forcepsul, şi atunci statul vine şi, în colaborare cu cei care se ocupă, spune: "Hai s-o luăm uşurel aşa, le luăm de la tine de acasă în prima fază".

Chestiunea se va lămuri, sunt convins de problema asta, în momentul în care lămurim problema deşeurilor în general. Pentru că ştiţi care este diferenţa? Că el îl pune pe trotuar - nu poate să pună sau să arunce televizorul sau maşina de spălat pe ghena de gunoi. Îl lasă lângă ghenă de obicei. Aici discutăm deja despre colector, despre selecţie, despre unde se duc toate, iar asta face parte din planul de management general.

Vom mai vorbi de "Marea debarasare" probabil un an, doi. Că încă un an-doi trebuie să alerg şi hoţul care vine şi vinde la second-hand, asta nu cred că este o problemă care deja trebuie să ne preocupe foarte tare. Lucrurile vor veni de la sine prin reglarea mecanismului macro. Asta-i chestiunea. Nu putem s-o ducem într-un provizorat de genul ăsta tot timpul.

Rep.: Vorbeam de deşeuri. Ce facem cu gropile de gunoi? Se apropie o dată delicată pentru România: 16 iulie.

N. N.: Am pregătit o situaţie pentru fiecare judeţ. Mi-am făcut şi un grafic de a merge în judeţele cu probleme unde sunt neînţelegeri la nivel politic, instituţional, unde să am nişte discuţii şi să atrag oficial atenţia asupra urmărilor. Sunt câteva judeţe în ţara asta (în situaţia asta, n.r.), nu-mi cereţi numele că nu vă dau acuma. Şi, practic, o să intru cu o notă în Guvern, înainte de data 16 iulie, cu o situaţie la momentul respectiv.

Garda de Mediu, în principiu, mă ţine la curent cu mişcările. Îmi pun speranţe că mai mult de jumătate din gropile de gunoi care vor avea probleme la 16 iulie se vor rezolva până la momentul la care chiar va veni nota de plată.

Pentru că asta înseamnă, deci când vorbim de infringement, înseamnă un delay. În 16 iulie era termenul, cineva vine cu pozele din satelit în septembrie-decembrie şi spune "N-ai făcut!", eu vin şi spun "Stai, scuză-mă puţin, dar mai lasă-mă o lună ca să fac nu ştiu ce". Chestiunea comunicării poate să ducă două luni, şi abia pe urmă ne duce în instanţă la Curte, pentru că aşa apare infringement-ul, după o hotărâre.

Rep.: Deci scăpăm de infringement pe procedură?

N. N.: În mare parte cred că da. Eu îmi pun speranţa că da. Eu am tot ieşit şi am spus "Vedeţi că este pericol!" - iarăşi, nu neapărat pentru că sunt poliţaiul Europei, pentru că sunt trompeta Europei în ceea ce înseamnă anumite angajamente ci pentru că pe mine mă controlează şi eu trebuie să fac raportarea.

Dar, în acelaşi timp, am spus: "Haideţi s-o facem pentru că ne pute nouă în faţa uşii!". Şi chiar ne pute în faţa uşii! Asta este în primul rând, de aici plecăm. Nu neapărat că mă obligă Europa.

Europa spune - am mai spus şi cu alte ocazii - "OK, tu, fata de la ţară, te-am chemat la mine la oraş în sufragerie, dar te speli pe dinţi dimineaţa şi seara şi îţi schimbi şi ciorapii, mânca-te-ar tata!". Asta e regula, da? Şi, de altfel, ne şi place când mai ieşim pe afară şi vedem cât de bibilit, cât de curat, cât de aliniat este totul.

Rep.: Deci scăpăm de infrigement, dar pe procedură?

N. N.: Da. Sper. Sper să scăpăm pe procedură, cu condiţia să se mobilizeze şi autorităţile locale. Şi vrem să mai găsim nişte soluţii, să mai găsim şi nişte bani... Criza nu e numai pentru Guvern, criza este şi pentru Primăria din comuna nu-ştiu-care. Aici lucrez încă, poate găsesc nişte soluţii să-i pot ajuta.

Rep.: La nici o săptămână după ce aţi ajuns ministru, aveţi deja zdrăngănind de coadă ditamai tinicheaua: taxa auto. Aţi promis o lege. Cum stăm?

N. N.: Adevărat, da, mi-am luat-o gratuit. Din cauza voastră (a presei, n.r.), că aţi venit cu presiunea pe mine, pentru că nu ştiam ce mi se întâmplă în monolitul de care vorbeam la început. Am venit şi, după o săptămână, m-am adresat monolitului care se cheamă minister şi am întrebat: "Mă, cine a făcut taxa asta, mă? Până la urmă cine a făcut-o?". "Păi ştiţi, că Ministerul Finanţelor!".

Mi-am luat-o. În mod normal trebuia să spun: "Măi Ministerul Finanţelor, tu ai făcut-o, tu o rezolvi!".

Dar m-am implicat în ea. Acum a rămas dublă faţă de cea din vară, din 2008, din OUG 50. Ştiţi bine că a fost triplă. Prin negocieri cu APIA, cu Dacia, cu toată lumea, am rămas la varianta asta. Ţin minte că era una din cele trei.

Pot să spun acum, post-mortem, că în prima din cele trei variante voiam să o anulez şi să rămână aia din vară, conform OUG 50. M-au convins şi cei de la APIA, care mi-au spus că au intrat 200.000 de unităţi non-Euro sau Euro 1, mai vechi de 10 ani, înainte de decembrie 2008. Şi atunci am spus "Stop!", chiar devenim cimitirul Europei.

În primul rând am rezolvat problema celor care au rămas la coadă în decembrie, căci atunci a fost o problemă cu RAR-ul, cu administraţiile fiscale, când practic ei stăteau cu hârtiile în mână, cu maşina la poartă. A bătut gongul şi a trecut termenul, dar care era vina lor că eu nu aveam capacitatea instituţională să-i invit pe toţi?

Cine îşi face gânduri că îşi va lua second-hand din 2010 să ştie totuşi foarte clar că va plăti exact cât iese pe ţeavă. Nu mă mai interesează de care Euro. Se plăteşte carbonul care iese pe ţeavă. Vom avea o limită acceptabilă. Ţinta Europei este de 120 de grame, nu ştiu dacă vom putea avea 120, o să luăm o limită - nu ştiu cât o să fie, poate 150, poate 170 - iar orice gram peste se plăteşte. Şi, ca în Franţa, dacă eşti sub, mai primeşti şi un bonus. Dacă îţi iei electrică, dacă îţi iei cum are ministrul Mediului, hibrid...

Rep.: În ce stadiu de legiferare este taxa acum?

N. N.: Eu iniţial am considerat că pot intra pe uşa din dos a Parlamentului şi pot să o mişc mai repede, dar este mai complicat cu codurile, cu altele, şi nu se mai uită nimeni la taxa mea acum. Şi atunci o iau şi o pritocesc bine până în toamnă, şi în toamnă vin cu ea. Deja am un draft destul de avansat, deja sunt pe discuţii lejere cu cei interesaţi - cu producătorii, cu APIA. Cel târziu în iulie trebuie să o pun pe site pentru dezbateri publice.

Rep.: Aşteptăm cu interes consultările.

N. N.: Este un subiect extrem de interesant. Pe lângă faptul că stau de cinci luni în minister, stau de cinci luni în Bucureşti. Şi, credeţi-mă, aveţi o problemă! Avem o problemă! Eu simt, eu vin de la mare şi, evident, sunt şi acolo sute de mii de maşini, iar vara e un calvar, dar acolo este un avantaj: este briză dimineaţa şi seara, deci vine şi intră aer proaspăt şi trage înapoi, asta face marea. Pentru asta, probabil, noi avem câteodată mintea mai limpede decât unii de pe-aici.

Rep.: Aş vrea să luăm acum în discuţie un subiect delicat. V-aş întreba în ce stadiu este acum proiectul Roşia Montană?

N. N.: Este un subiect delicat, într-adevăr. N-am făcut nicio declaraţie oficială despre Roşia Montană până în acest moment. Eu am fost plecat săptămâna trecută, dar am înţeles că a fost şi primarul cu semnături pe aici. De fapt e o chestiune pe care i-am recomandat s-o facă, nu era o noutate pentru mine, l-aş fi primit cu dragă inimă, m-am întâlnit cu el la Alba Iulia, la o emisiune televizată şi am dezbătut subiectul ăsta. Atunci însă lucrurile s-au înţeles cumva greşit, şi eu chiar vreau să fac precizarea asta.

Deci, practic avem două proceduri: una care este închisă de fostul ministru, oprită - când spun închisă spun că procedura de evaluare a impactului este suspendată, pe motivaţia că planul urbanistic zonal care a stat la baza emiterii certificatului de urbanism pentru această procedură a fost desfiinţat de instanţă. Deci nu mai au sursa, şi orice logică spune "Nu mai am sursa, deci nu mai am de ce să continui procedura". Practic, OK, o continui, îţi dau un aviz pozitiv, negativ, nu contează, dar ce faci cu ea că nu mai ai sursa de dincolo?

În acelaşi timp există un alt PUZ - care nu tratează numai exploatarea în sine ci, logic, ceea ce face un Plan Urbanistic Zonal, şi zonele limitrofe, cu toate influenţele lui asupra localităţilor şi aşa mai departe - care şi ăla a intrat, el funcţionează şi eu la asta mă refer. Ei au avut deja şi dezbateri publice pentru avizul de mediu.

Rep.: Neanunţate, domnule ministru?

N. N.: Ba da! Eu am o evidenţă cu datele când s-au ţinut. Ba da! Au fost în aprilie, martie-aprilie, acum. Ştiu că la unul dintre ele cred că a participat şi un secretar de stat de la mediu din guvernul Ungariei, la una dintre etapele astea. În oraşe din zona lor acolo, 4-5 localităţi, cu date, cu tot. Am situaţia asta. Am de la agenţia de Mediu care automat... Eu le ştiu bine, putem face o analiză separată. Deci, repet, suntem pe două paliere acuma.

Pe primul palier suntem în faza în care investitorul şi Ministerul Mediului şi foştii lui şefi se judecă, iar cu al doilea palier nu am nicio problemă. E o dovadă că Agenţia (Naţională de Protecţie a Mediului, n.r.) participă şi îşi vede de treabă.

Rep.: Agenţia participă, ar mai fi câteva consultări publice, una în Ungaria, una la Bucureşti.

N. N.: Facem un desfăşurător şi discutăm separat. Oricum, este o chestiune care deja la un moment dat va trebui tranşată.

Eu am tot spus odată că merg acolo eu ca să văd. Nu am văzut decât filme, fotografii, multe dosare, multe situaţii, multe raportări, dar cu ochii mei n-am văzut. Vreau să ajung acolo. O să ajung sigur, fără voi, fără presă, pentru că în momentul când am vrut să merg cu voi, de fapt s-a făcut o revoluţie la Roşia Montană acolo. Erau şi investitori, şi ONG-uri, şi abia îl aşteptau pe Nemirschi să-l bage în cazan să-l fiarbă.

Deci, la momentul ăsta, şi probabil nici după aceea, ministrul Mediului, indiferent cum se va numi el, nu are absolut nicio implicaţie. Există comisii din care fac parte specialişti care îşi asumă chestiunea asta, dacă este bine sau dacă este rău din punct de vedere al mediului. Dacă este bine sau dacă este rău din punct de vedere al naţiunii române este Guvernul României cel care răspunde.

Rep.: Ministrul Nemirschi la ora asta ştie proiectul cel nou, sunt sigur că a văzut cumva parametrii lui şi ştie ce înseamnă el pentru mediu. Ce părere are ministrul Nemirschi despre proiectul acesta în forma lui de acum, cu PUZ-ul cel nou? Ce crede ministrul de astăzi?

N. N.: Ministrul Mediului, în momentul când vine cu o afirmaţie pro sau contra asupra unui subiect foarte sensibil, creează o emulaţie în piaţă. Deci ministrul Mediului nu răspunde la această întrebare.

Rep.: Există presiuni politice pe tema Roşia Montană? Au fost?

N.N.: Eu personal nu am primit. Niciodată. Poziţia mea este foarte clară, la acest capitol şi la alte capitole, şi nimeni nu mă va influenţa niciodată.

Cunosc foarte bine ce înseamnă să iei decizii, cunosc foarte bine ce înseamnă să ţi le asumi, cunosc foarte bine ce înseamnă să te joci cu vorbe sau cu decizii. Arhitectul-şef Nemirschi, viceprimarul din primul mandat Nemirschi, viceprimarul din mandatul doi Nemirschi a luat decizii care nu au fost contrazise de niciun fel de autoritate, instituţie, până în ziua de astăzi.