Organizaţia "Salvaţi Copiii" organizează, luni, de Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, o campanie care va include o dezbatere publică la care vor participa elevi, părinţi, profesori din şcoli şi licee, precum şi reprezentanţi ai IGPR, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Potrivit datelor furnizate de IGPR, prezentate de organizaţia neguvernamentală, numărul total de dispariţii sesizate în ultimul an a fost de 3.084 de cazuri, acestea fiind cauzate de plecările voluntare ale minorilor de la domiciliu sau de la centrele de ocrotire (95 la sută), de dispariţiile accidentale (trei - patru la sută) şi de dispariţiile inexplicabile (unu la sută).
În 168 de cazuri din cele 3.084 sesizate, sunt implicaţi copii cu vârste de până în 10 ani.
De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost găsiţi 3.118 de minori dispăruţi, 174 dintre aceştia având până în 10 ani, iar în 15 aprilie 2009 se aflau în evidenţă un număr de 354 de minori dispăruţi, faţă de care poliţia desfăşoară activităţi specifice în vederea găsirii lor.
Din numărul total de copii dispăruţi, 80 sunt cu vârste până în 10 ani, iar 68 nu sunt la prima dispariţie, unii dintre aceşti copii având între 7 şi 26 de plecări voluntare.
Comisarul - şef Adrian Dumitrescu de la Serviciul Urmăriri din IGPR atrage atenţia că, dacă pe segmentul de vârstă de până la 14 ani predomină dispariţiile în rândul băieţilor, pe segmentul 14-18 ani numărul fetelor care pleacă de la domiciliul familial este chiar de trei ori mai mare decât al băieţilor, acestea reprezentând un grup cu un nivel de vulnerabilitate crescut, întrucât există riscul de a fi atrase în reţele de traficanţi şi obligate să se prostitueze.
"Cei cu vârste mici, sub 14 ani, au o situaţie caracterizată prin absenteism şcolar şi neajunsuri în familie şi se expun riscurilor de a ajunge să cerşească şi să comită infracţiuni pentru a-şi asigura existenţa", precizează Adrian Dumitrescu.
Conform deciziei Comisiei Europene, autorităţile române vor aloca dispariţiilor de copii numărul special 116.000, această măsură fiind obligatorie pentru toate ţările membre UE.
Campania organizată de "Salvaţi Copiii" se va desfăşura şi în Timişoara, Iaşi, Suceava, Târgu Mureş, Dolj, Braşov, Neamţ, Vaslui, Hunedoara, Caraş Severin, prin activităţi de informare în şcoli şi licee, dezbateri, mese rotunde cu reprezentanţi ai instituţiilor şi campanii stradale.