Potrivit datelor prezentate de şeful Guvernului, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria,, de la momentul instalării Cabintelui au fost aprobate proiecte cu finanţare europeană în valoare de un miliard de euro.
Cele mai multe proiecte finanţate şi aprobate au fost înregistrate în cadrul Programului Operţional Regional (POR) şi în cadrul Programului Operaţional Sectorial "Creşterea competitivităţii economice".
Boc a spus însă că în cadrul POR există diferenţe majore între diferitele regiuni ale ţării în ceea ce priveşte gradul de absorbţie a fondurilor comunitare. Astfel, Regiunea Nord-Est s-a dovedit "foarte dinamică" în ce priveşte absorbţia fondurilor din cadrul POR, în timp ce Regiunea Bucureşti-Ilfov a fost una "mai puţin dinamică" în această privinţă, potrivit sursei citate.
Premierul i-a convocat săptămâna viitoare, pentru marţi, la Palatul Victoria pe cei 12 preşedinţi în exerciţiu ai regiunilor de dezvoltare, şefi de consilii judeţene, pentru "discutarea aspectelor rămase restante".
Boc a mai arătat că pe componenta agricultură, pentru îmbunătăţirea serviciilor de bază din mediul rural, există solicitări de finanţare în valoare de 3 miliarde euro, dublu faţă de fondurile de 1,5 miliarde euro alocate României de către UE pentru perioada 2007-2013.
Premierul a precizat de altfel că Guvernul a obţinut acordul Comisiei Europene ca fondurile în valoare de 777 milioane euro rămase de alocat pentru această măsură să poată fi acordate integral în 2009, ultimele proiecte urmând să fie depuse până la 15 iunie. Autorităţile estimează că în total vor fi semnat pentru această măsură contracte de finanţare în valoare de 1,1 miliarde euro.