Preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, a declarat, luni, că audierea ministrului Justiţiei are loc la solicitarea tuturor grupurilor parlamentare din Senat.
El a precizat că ministrul Cătălin Predoiu este chemat la Comisia juridică pentru a prezenta stadiul reformei din justiţie în România, în contextul raportului Comisiei Europene ce urmează să fie dat publicităţii în luna iunie.
Toni Greblă a ţinut să precizeze că întreaga responsabilitate a concluziilor din acest raport al UE o are ministrul Justiţiei, care a fost reconfirmat în această funcţie de actuala coaliţie de guvernare tocmai pentru a continua reformele începute în mandatul Guvernului liberal.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după Biroul Permanent Naţional, că ministrului Justiţiei ar trebui să i se dea un răgaz până la publicarea raportului Comisiei Europene, pentru a analiza dacă decizia de a-i prelungi mandatul a fost justificată.
Întrebat dacă ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ar trebui să demisioneze în eventualitatea un raport de ţară defavorabil României, Geoană a răspuns: "Cred că trebuie să îi dăm domnului Predoiu răgazul până la Raportul de ţară (din iulie – n.r.), ca să vedem într-adevăr dacă decizia de a-i prelungi mandatul (de ministru al Justiţiei – n.r.) a fost una justificată".
Liderul PSD a evitat să răspundă precis care consideră că ar trebui să fie decizia la nivelul conducerii Ministerului Justiţiei dacă Raportul Comisiei Europene va fi defavorabil.
"Să sperăm că nu va fi un raport negativ, cred că ar trebui să facem un efort conjugat (...) pentru ca raportul să fie pozitiv. (...) Sper să fie un raport pozitiv. Nu va fi unul de mari laude, dar măcar să nu fie atât de grav încât să sisteze fondurile pentru România", a mai afirmat Geoană.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, săptămânma trecută, cotidianului "Gândul" că, în cazul în care Raportul CE pe Justiţie va fi defavorabil, va cere demisia ministrului Cătălin Predoiu.
Liderul PSD a declarat, pentru "Gândul", că, dacă raportul va fi unul negativ, el va cere demisia lui Predoiu.
"Democrat-liberalii încearcă să transfere acum vina pentru ceea ce se întâmplă, către Parlament. Nu e normal. Băsescu a avut toate pârghiile în mână: Macovei, Predoiu. Sigur, Băsescu nu-şi va da demisia, dar Predoiu trebuie s-o facă", a spus Geoană.
"Am avut această discuţie în Coaliţie. Vina nu-i aparţine decât ministrului Justiţiei, care trebuie să plece în cazul în care monitorizarea României va fi negativă", a declarat, marţi, şi liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, mai scrie "Gândul".
Mai mulţi lideri ai PSD declaraseră, pentru MEDIAFAX, că revocarea lui Predoiu din funcţia de ministru al Justiţiei va fi cerută în cadrul coaliţiei de guvernare ca primă măsură politică în cazul unui raport negativ. Aceleaşi surse au mai arătat că, dacă Raportul pe Justiţie va fi unul defavorabil, PSD va acuza public faptul că o resposabilitate principală i-ar reveni şi lui Traian Băsescu, social-democraţii urmând să argumenteze că şeful statului a fost cel care l-a impus pe Predoiu în funcţia de ministru.
Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe Codurile Penal şi Civil, la începutul lunii iunie, a anunţat, luni, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, la finalul şedinţei Coaliţiei.