Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de conducerea Aeroportului "Transilvania" de la Târgu Mureş (Vidrasău), lucrările de înlocuire a dalelor de beton ale pistei de decolare-aterizare s-au finalizat, astfel că zborurile, întrerupte toată săptămâna trecută, s-au reluat.
La Aeroportul "Transilvania" s-au făcut, din 11 mai, lucrări de spargere şi evacuare a 1.700 de metri pătraţi de beton, cu o grosime de aproximativ 30 de centimetri, refacerea patului de susţinere şi returnarea betonului cu priză rapidă pe aceeaşi suprafaţă, urmată de tăierea rosturilor şi colmatarea lor.
Simultan, au fost instalate 114 lămpi încastrate în dalele de beton din zona de aterizare, pentru iluminarea pistei.
Executantul SC Drumarii SA Braşov şi SC ICCO Electric Braşov şi personalul aeroportului au reuşit să finalizeze lucrările cu trei ore mai devreme decât se estimase iniţial, fapt care a permis ca zborurile Malev de la Budapesta, cu reprezentanţi ai Parlamentului European, şi zborul Cimber Air de la Copenhaga, cu turişti pentru agroturismul din Băgaciu, să aibă loc, sâmbată, pe aeroportul mureşean, se arată în comunicat.
Lucrările au fost executate în cadrul programului de investiţii şi reparaţii finanţat de Consiliul Judeţean Mureş pe anul 2009.
Executivul judeţean, în subordinea căruia se află aeroportul, a alocat pentru acest an, pentru lucrările investiţionale "Reorganizarea fluxurilor la aerogară", "Extinderea platformei de parcare aeronave cu cale de rulare" şi "Modernizare balizaj luminos" circa 8,3 milioane de lei.