"Niciodată tupeul nu a fost atât de mare încât un prim-ministru să-şi pună nepoata şi şoferul consilieri, niciodată demnitatea funcţiei publice nu a ajuns atât de jos", a spus Adrian Năstase, la Consiliul Naţional extraordinar destinat anunţării oficiale a candidaturii lui Mircea Geoană la Preşedinţie.
El a afirmat că astfel şi "câinele Vasile din Modrogan (unde se află sediul central al PDL - n.r.) ar putea ajunge consilier pentru securitate naţională la Cotroceni".
În debutul discursului, el a precizat că întâlnirea nu este pentru a discuta chestiuni organizatorice sau doctrinare, deşi şi acestea sunt importante.
"Ne-am întrunit pentru a transmite întregii Românii că PSD este pregătit pentru atacul final", a declarat preşedintele CN al PSD.
El l-a salutat pe Ion Iliescu, anunţul său fiind primit cu aplauze, dar şi cu fluierături.
Apoi i-a salutat pe "bravii miniştri" ai PSD, despre care a spus că "rezistă cu stoicism", precum şi pe liderii din ţară, primarii şi consilierii social-democraţi, dar şi pe miile de simpatizanţi.