Ponta a spus că proiectul de cod civil şi proiectul de cod penal, finalizate de subcomisiile speciale, vor fi depuse, luni, la Biroul Permanent al Senatului, ca iniţiative legislative însuşite de parlamentarii celor două subcomisii speciale.
Ministrul a precizat că, din momentul depunerii celor două coduri ca iniţiative legislative vor decurge termnele de aprobare prevăzute de Constituţie şi de lege pentru procedura parlamentară.
Ponta a mai afirmat că Birourile Permanente ale Parlamentului au mai stabilit, în şedinţa comună de miercuri, ca proiectele celor două coduri de procedură să fie dezbătute şi elaborate de două subcomisii speciale, similare celor pentru codul civil şi penal.
Conducerea Parlamentului a fixat ca termen de finalizare a proiectelor celor două coduri de procedură de către cele două subcomisii data de 30 iunie.
Ponta a mai precizat că Birourile Permanente nu au stabilit, deocamdată, procedura legislativă prin care vor trece codurile de procedură.