Băsescu: CC să constate că instanţele şi-au arogat competenţele Legislativului şi Guvernului

Astfel, Băsescu a înaintat Curţii o cerer de soluţionare a conflictului de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte.

"În mod constant, în ultimii ani, instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri judecătoreşti prin care au dat câştig de cauză magistraţilor, personalului de specialitate juridică asimilat acestora, asistenţilor judiciari şi personalului auxiliar care au promovat acţiuni în pretenţii, fundamentate pe legislaţia salarizării din sistemul judiciar. Astfel de procese câştigate au avut ca obiect, cu titlu de exemplu: prima de concediu, sporul „anticorupţie”, sporul pentru vechime în muncă, coeficienţii de multiplicare diferiţi, sporul de «specializare», sporul de «periculozitate», sporul de «confidenţialitate», sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, tichetele de masă, sporul de «fidelitate», stimulente, suplimentul «postului», sporul de «permanenţă»", se arată în sesizare.

Prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, uneori în baza unor texte de lege abrogate, autoritatea judecătorească, prin instanţele judecătoreşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit documentului citat, a acţionat ca o autoritate legiuitoare, fiind astfel afectat un principiu fundamental al statului de drept, respectiv „principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - Legislativă, Executivă şi Judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale", consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.

"Cu toate că principiile care guvernează regimul juridic al drepturilor salariale cuvenite personalului bugetar, inclusiv sporurile şi adaosurile, pot fi stabilite numai prin lege sau prin acte normative cu forţă juridică similară legii, respectiv ordonanţe ale Guvernului, simple sau de urgenţă, în mod repetat instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri prin care au atribuit drepturi băneşti personalului din organele autorităţii judecătoreşti. Ca atare, reglementarea cuantumului indemnizaţiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, inclusiv al sporurilor şi al adaosurilor constituie un atribut exclusiv al legiuitorului. Prin aceste acte concrete, instanţele judecătoreşti şi-au arogat competenţe care ţin de sfera puterii legiuitoare, rezultând un conflict juridic de natură constituţională a cărui gravitate împiedică îndeplinirea normală a atribuţiilor constituţionale ale autorităţilor publice", mai notează documentul.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie confirmă această stare de fapt, arată preşedintele.

"Prin Decizia nr. 36/2007 Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie a admis recursul în interesul legii statuând că „Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează în sensul că: judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiau şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.” Drept motiv s-a reţinut „înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu, care ar contraveni atât principiului egalităţii în drepturi, instituit prin art. 16 din Constituţia României, republicată, cât şi dispoziţiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.”, având în vedere că „A considera că puteau beneficia de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariaţii din categoria personalului auxiliar, iar nu şi magistraţii, ar însemna să se încalce principiul egalităţii în drepturi, ceea ce ar face incidente dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.” Or, trebuie constatat că în cazul magistraţilor, sporurile au fost incluse în indemnizaţia stabilită prin act normativ distinct. În prezent, pe această cale, acest corp profesional ajunge să beneficieze de două ori de spor, o dată încorporat în indemnizaţie şi a doua oară ca spor distinct. Argumentul legat de discriminare nu-şi găseşte justificarea obiectivă întrucât între cele două categorii profesionale există mari diferenţe, iar legiuitorul poate să creeze regimuri diferite pentru categoriile profesionale aflate în situaţii diferite", a indicat şeful statului.

Astfel, preşedintele arată că în anul 2000, odată cu reforma în domeniul salarizării anumitor categorii profesionale, printre care şi cea a magistraţilor (prin O.G. nr. 83/2000), s-a avut în vedere introducerea tuturor sporurilor în salariu pentru a se asigura transparenţa, practica actuală contravenind acestei reguli.

"De asemenea, prin Decizia nr. 21/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la recursul în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, s-a constatat că «judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică (…) şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001». Or, art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 abrogă expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, care reglementau acest drept. În motivarea deciziei sale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „prin emiterea O.G. nr. 83/2000 au fost depăşite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituţia României». Totodată, se stipulează că «(…) verificarea constituţionalităţii şi soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constituţie, instanţelor judecătoreşti. (…) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele judecătoreşti pot să se pronunţe asupra regularităţii actului de abrogare şi a aplicabilităţii în continuare a normei abrogate în condiţiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicţie în recursul cu a cărui soluţionare a fost corect învestită». În mod evident, această instanţă şi-a depăşit atribuţia constituţională prevăzută de art. 124 alin. (1) din Constituţie, de a înfăptui justiţia «în numele legii». Trebuie observat că şi chiar dacă Guvernul nu era abilitat expres să abroge un act normativ, totuşi, Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 a fost aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 334/2001, eventualele lipsuri fiind complinite astfel", susţine şeful statului.

Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că instanţele judecătoreşti nu pot crea norme juridice. Astfel, referitor la sporurile salariale sau la alte drepturi de aceeaşi natură, solicitate de magistraţi, având ca temei juridic principiul nediscriminării, reglementat pe larg în Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Curtea a statuat că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se desprinde înţelesul că, în atribuţiile instanţelor judecătoreşti intră crearea unor norme juridice, care să prevadă alte drepturi decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele celor stabilite prin acte normative. În acest sens, amintim următoarele Decizii ale Curţii Constituţionale: Decizia 818 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, Decizia 820 din 3 iulie 2008, Decizia 821 din 3 iulie 2008, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008 şi Decizia 1325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008.

"Situaţia prezentată nu este specifică personalului din domeniul judiciar. Instituirea unor drepturi de natură salarială de către instanţele judecătoreşti tinde să devină o practică generală aplicabilă categoriilor profesionale din toate sectoarele sistemului bugetar", mai arată documentul citat.

Instanţele judecătoreşti nu au competenţa constituţională de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală, "misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective", după cum a statuat şi Curtea Constituţională în deciziile menţionate, afirmă şeful statului.

Orice interpretare care conduce la înfăptuirea competenţelor constituţionale exclusive ce aparţin altei autorităţi publice, astfel cum sunt acestea precizate în Titlul III din Legea fundamentală, dă naşterea unui conflict juridic de natură constituţională între respectivele autorităţi.

"Urmările acestor hotărâri judecătoreşti nu au întârziat să apară şi în domeniul fiscal deoarece pe lângă lipsa de previzibilitate bugetară au început să se constate şi dezechilibre datorită scutirii magistraţilor de la plata impozitelor pentru drepturile salariale câştigate în instanţă. Or, spre deosebire de alte categorii sociale care plătesc impozite şi taxe pentru veniturile pe care le realizează, exceptarea acestei categorii, în lipsa unei norme exprese, contravine prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora «Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege»", spune şeful statului.

Astfel, Traian Băsescu cere Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională ivit între autoritatea judecătorească, reprezentată în cauză de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte, generat de modul în care instanţele judecătoreşti înţeleg să-şi exercite prerogativele constituţionale în soluţionarea anumitor litigii, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, prin crearea de norme juridice, prerogativă ce aparţine Parlamentului şi în anumite situaţii, strict delimitate de Constituţie, Guvernului.

Autorităţile mai-sus enunţate, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul şi Guvernul sunt autorităţi publice. În consecinţă, condiţia existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţi publice este îndeplinită.

Conflictul ivit este unul de natură constituţională, purtând asupra atribuţiilor exclusive ale autorităţii judecătoreşti, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, după cum reies din Capitolul VI, Titlul III din Constituţie şi asupra atribuţiilor Parlamentului şi Guvernului, pe de altă parte, astfel cum rezultă din Capitolul I şi III, Titlul III din Constituţie.

Izvorul conflictului îl reprezintă hotărârile judecătoreşti prin care s-au acordat drepturi de natură salarială în lipsa unor dispoziţii legale în vigoare. În jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a soluţionat conflicte juridice de natură constituţională ce au avut la bază emiterea unei hotărâri judecătoreşti. Astfel, prin Decizia nr. 1222 din 12 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat că nesocotirea de către instanţa supremă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, a unei decizii a Curţii Constituţionale generează un conflict juridic de natură constituţională deoarece autoritatea implicată este pusă în imposibilitatea de a respecta atât hotărârea judecătorească cât şi decizia Curţii Constituţionale.

"Aşa cum s-a stabilit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale «Conflictul juridic de natură constituţională între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor». (Decizia Curţii Constituţionale 53 din 29 ianuarie 2005)", mai spune sursa citată.

În cazul prezentat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti au emis hotărâri judecătoreşti neţinând cont de prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Mai mult, arată preşedintele, deşi potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţia României, doar "Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii, analizează aspecte ce ţin de modalitatea de adoptare a unui act normativ şi concluzionează în sensul neconstituţionalităţii acestuia. Procedând astfel instanţa supremă şi-a depăşit sfera de competenţă, arogându-şi puteri ce nu i-au fost conferite de Constituţie, Curtea Constituţională fiind singura în măsură să verifice conformitatea legii sau ordonanţei cu legea fundamentală.

Având în vedere competenţa materială exclusivă a Curţii Constituţionale de a verifica respectarea principiului separaţiei puterilor în cadrul statului de drept şi de a asigura supremaţia Constituţiei în sistemul juridic normativ, preşedintele cere Curţii - în considerarea argumentelor expuse - să constatate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte, conflict ivit ca urmare a faptului că instanţele de judecată şi-au arogat competenţe ce aparţin autorităţii legislative, prin edictarea de norme juridice, prerogativă ce aparţine Parlamentului şi în anumite situaţii, strict delimitate de Constituţie, Guvernului.

Curtea Constituţională a stabilit ca termen de soluţionare a sesizării preşedintelui data de 13 mai.

Un conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi Executiv a fost reclamat şi de magistraţi, care au cerut Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Curtea Constituţională.

CSM a admis să sesizeze CC, însă până marţi nu fusese redactată sesizarea către judecătorii constituţionali.