"În acest moment există un început de gândire cu privire la viitorul sectorului de generare de energie în România. Este o schiţă de proiect care a fost în dezbaterea coaliţiei, precum şi la o primă lectură a CSAT. Înainte de a lua o decizie finală simt nevoie de o consultare cu părţile interesate de acest mare proiect. La finalul lunii iunie, vom convoca o dezbatere, aici în Valea Jiului, cu toate părţile interesate. Această întâlnire, în viziunea mea, va trebui să pregătească o decizie finală cu privire la strategia energetică a României, cu privire la sectorul energetic, la strategia mineritului şi poate ceea ce a lipsit României, o viziune strategică sectorului energetic. Vor participa toţi miniştrii implicaţi şi sper să accelerăm o decizie strategică", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Mircea Geoană.
În acest context, Geoană a apreciat că este o problemă decisivă pentru viitorul mineritului mărirea subvenţiei şi a perioadei de subvenţionare de cărbune aprobată de Uniunea Europeană.
"Dincolo de resursele limitate de la nivel guvernamental, există resurse europene care trebuie să fie aduse în Valea Jiului. Mă refer la o problemă pe care Germania şi Polonia au reuşit să o rezolve, cea a măririi subvenţiei şi a perioadei de subvenţionare de cărbune. Este vital pentru noi acest lucru. Considerăm că este o problemă decisivă pentru viitorul mineritului", a conchis Geoană.