Premierul Emil Boc a cerut, duminică, prefecţilor să urmărească modul în care şefii de servicii deconcentrate îşi îndeplinesc atribuţiile şi să informeze de urgenţă Guvernul asupra eventualelor disfuncţionalităţi, pentru ca problemele să fie "corectate" rapid.
"Orice disfuncţionalitate, atât în relaţia cu atribuţiile legale pe care le are un şef de serviciu deconcentrat, cât şi modul defectuos de raportare la cetăţean, dacă există oameni care nu sunt la locul potrivit pentru funcţia potrivită, rog să fim informaţi de urgenţă, premier, vicepremier şi ministru de resort, pentru ca din mers să putem corecta eventualele lucruri care nu funcţionează. Nu trebuie să aşteptăm şase luni şi să venim noi, să aflăm de la cetăţenii de acolo şi de la mass-media sau de la alte structuri că un serviciu deconcentrat nu funcţionează. Dacă nu veţi raporta aceste lucruri, veţi avea dumneavoastră răspunderea legală şi politică pentru ceea ce se întâmplă", le-a spus Boc prefecţilor, într-o videoconferinţă.
El a mai solicitat prefecţilor să prezinte, până la 20 mai, un raport privind stadiul de organizare a licitaţiilor pentru lucrări finanţate de UE cu contracte semnate, în valoare de peste 750 milioane euro, incluse în programul Operaţional Regional de dezvoltare a infrastructurii locale.
Un alt raport va trebui prezentat până la 27 mai, referitor la stadiul lucrărilor finanţate prin programele ISPA şi SAPARD.
Vicepremierul Dan Nica a cerut la rândul său prefecţilor să se implice în finalizarea proiectelor, avertizând că penalităţile prevăzute pentru neîncheierea lucrărilor sunt atât de mari încât pot bloca bugetele locale.
"Am să vă transmit lista cu întârzieri şi, vă rog pe fiecare, unde sunt probleme să vă implicaţi, pentru ca aceste proiecte să fie terminate. Dacă nu, la unele dintre ele penalităţile financiare sunt atât de mari încât pot duce la blocarea bugetelor, fie a localităţilor, fie a consiliilor judeţene. Vă cer să luaţi măsurile necesare, pentru că este o situaţie care cere implicarea tuturor prefecţilor şi subprefecţilor", a spus Nica.
Guvernul a aprobat, miercuri, modelul-cadru al contractului de management care trebuie semnat de către directorii serviciilor deconcentrate, numiţi în funcţie prin schimbarea vechii conduceri, şi care conţine clauze generale privind indicatorii de performanţă care trebuie îndepliniţi de aceştia.
Directorii care preiau serviciile deconcentrate vor încheia un contract de management limitat în timp, pentru maximum patru ani, prin care se angajează şi să elaboreze strategii conforme politicii Guvernului, fiind schimbaţi dacă sunt consideraţi "necorespunzători".
Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, conferind titularului vechime în muncă, şi poate fi reziliat în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în document.