"Din câte sunt informat, Comisia Europeană a adoptat un memorandum cu privire la cei circa 5 miliarde de Euro care ar trebui daţi României în plus faţă de împrumutul de la FMI, pentru susţinerea echilibrului balanţei de plăţi. S-a adoptat memorandumul, care trebuie aprobat de Consiliu, cu menţiunea că aceşti bani se vor da numai în măsura în care se vor face progrese în lupta împotriva corupţiei", a declarat Severin.
El a precizat că nu vede o legătură directă între încercarea de a estompa efectele crizei asupra societăţii româneşti şi progresul în lupta împotriva corupţiei.
"Progresul luptei împotriva corupţiei nu se măsoară cu metrul, kilogramul sau minutul de emisiune de ştiri în care îi arăţi pe cei luaţi de acasă noaptea cu cătuşe. În aceste condiţii oricând se poate spune că nu e un progres suficient şi se opresc fondurile. Este inadmisibil", a subliniat Severin.
El a arătat că acesta este modul în care o comisie "de drepata, ultraconservatoare", condusă de un preşedinte "ultraconervator" încearcă să trateze una dintre ţările membre, respectiv România.
Severin a ţinut să facă o paralelă între modul în care Comisia tratează România şi Italia.
"Italia nu are niciun fel de problemă. Italia unde administraţia nu există. Italia în care Justiţia este supercoruptă. Italia în care pe străzi patrulează gărzi private. Despre Italia nu se spune absolut nimic şi e vorba despre aceeaşi comisie", a spus Severin.
El a arătat că împotriva memorandului a existat un singur oponent vehement, respectiv un comisar social-democrat pe care nu a dorit să îl nominalizeze.
Comisia Europeană (CE) a propus, marţi, Consiliului European acordarea unui împrumut pe termen mediu de cinci miliarde de euro României, în cadrul programului multilateral de finanţare de până la 20 de miliarde de euro convenit cu Fondul Monetar Internaţional.
Propunerea figurează pe agenda unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe comunitari care va avea loc la 5 mai, se arată într-un comunicat al Executivului Uniunii.
Acordarea finanţării este condiţionată de implementarea unui program economic cuprinzător de către autorităţile din România.
"Asistenţa UE pentru România subliniază solidaritatea noastră cu statele membre. În schimb, România trebuie să aplice reforme bugetare, financiare şi structurale pentru a readuce economia pe o bază solidă şi sustenabilă", a declarat comisarul pentru Afaceri Monetare, Joaquin Almunia.
Autorităţile române au convenit, la finele lunii martie, cu reprezentanţii FMI asupra unui acord stand-by pe doi ani cu instituţia financiară pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.