În prezent, la categoria I a acestui joc se înregistrează un report în valoare de peste 35,3 milioane lei. Premiul de peste 8,8 milioane de euro ar fi al doilea premiu ca valoare din istoria Loto 6/49, dacă ar fi câştigat.
Premiul de categoria I a fost câştigat, ultima oară, în 14 decembrie 2008 şi valoarea sa a fost de aproximativ 290.000 de euro.
Totodată, în perioada 21-26 aprilie, românii pot depune bilete pentru Tombola Sărbătorilor de Paşti, la care se pun în joc o sută de premii a câte 2.500 de lei. Extragerea va avea loc pe 30 aprilie.
La această tombolă pot participa toate persoanele care depun în urnele special amenajate din agenţiile Loto, cel puţin un bilet Loto 6/49 necâştigător, jucat şi validat la Tragerea Specială Loto 6/49 a Sărbătorilor de Paşti, care a avut loc în 19 aprilie.