Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care face posibil acest transfer.
"Este vorba de o încercare de a pune pe picior de egalitate pe cei care s-au titularizat cu aceeaşi medie. Începând din 2001, media de titularizare este 7, indiferent că solicitarea de titularizare a fost pentru mediul rural sau pentru mediul urban. Până în acel moment era 5 pentru mediul rural şi 7 pentru mediul urban. Întrucât sunt mulţi titularizaţi cu această medie şi funcţionează în mediul rural şi ne aflăm în perioada de transferare, mi se pare că este firesc să dezlegăm transferul şi pre-transferul între cele două medii dacă îndeplinesc condiţia de medii", a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în şedinţa Executivului.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, a arătat însă că, odată cu anul şcolar viitor, şi examenele de titularizare vor trebui descentralizate şi organizate la nivelul fiecărei şcoli.
"Ştim cât de uşor se scoate o notă în mediul rural şi cât au de pătimit unii copii buni care sunt la licee serioase în oraşe, care termină cu note normale - 7, 8, 9, ceilalţi au toţi 10, şi pe urmă apele se cern. Când discutăm de descentralizare, vreau să vă atrag atenţia că vom discuta despre titularizarea pe şcoală, nici măcar pe mediul rural şi mediul urban. Sunt lucruri pe care, cu tot respectul faţă de sindicate, ştiu că asta-i viaţa, trebuie să le înţeleagă şi dânşii: performanţă vrem toţi! Nu am nimic împotriva ordonanţei. Pe termen scurt, acest an universitar, probabil, de acord, dar pe urmă ne schimbăm complet optica vis-a-vis de învăţământul românesc şi de reforma lui, mai ales că toate partidele politice au semnat Pactul pentru educaţie", a afirmat Vasile Blaga.
Ecaterina Andronescu a fost de acord că va fi nevoie de organizarea în viitor a examenelor de titularizare la nivelul şcolilor, dar a arătat că prevederile ordonanţei se referă la notele obţinute în aceleaşi condiţii de toţi profesorii, indiferent că ei sunt din mediul rural sau urban.
"Este vorba de titularizarea celor care au participat la o competiţie naţională. Deci toţi au participat la aceelaşi examen, notele obţinute sunt în aceleaşi condiţii, iar această ordonanţă mai poate aduce un plus, şi anume să micşorăm numărul navetiştilor", a spus ministrul Educaţiei.
Prin ordonanţa de urgenţă se recunoaşte totodată în premieră titlul de profesor învăţător şi de profesor educator pentru primii abslovenţi ai titlului I de licenţă Bologna.
(22 apr 2009, 20:00:25
Stirea e de senzatie pentru noi, toti cei care am terminat Facultatea de Stiinte ale Educatiei....si ati fost primii care ati dat-o. Pe site-ul edu-punct-ro articolul din Monitorul e citat si colegii din tara spun ca citez: "Tot Suceava-i fruncea!" la informatii.
Felicitari!