"Ne apropiem de finalizarea anchetei. Cel mai târziu săptămâna viitoare vom organiza o conferinţă de presă în care vom prezenta rezultatele, cu propuneri către autorităţile abilitate, pentru că noi putem să ne încadrăm în măsurile noastre în atribuţiunile pe care le avem, referitor la mediul academic. Aici este vorba despre intervenţia Procuraturii, justiţiei, care trebuie să dea pedepsele maximale. Justiţia şi instituţiile abilitate trebuie să-şi facă datoria", a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la Comisia de învăţământ din Senat.
Ea a mai spus că falsurile sunt tipărite pe hârtie fără elemente de securizare, încadrându-se la categoria "falsuri ordinare".
"Am constatat că vorbim despre falsuri ordinare. Există o mare diferenţă între hârtia pe care noi tipărim diplomele adevărate, hârtie care are elemente de secretizare şi această hârtie care încearcă să reproducă, dar evident nu are aceste elemente de securizare", a mai afirmat Andronescu.
De asemenea, ministrul Educaţiei a mai arătat că MECI nu poate acţiona decât în plan academic, anulând diplomele false.
"Noi, din punct de vedere al ministerului, verificăm toate acele structuri care au fost desfiinţate prin hotărâri de Guvern în 2001 şi 2002. Sunt 37 de foste universităţi care ar fi trebuit să fie lichidate în 2005 şi 2006. Din păcate, ele au continuat să producă falsuri academice, aşa zis academice. Noi propunem univesităţilor care au elaborate diplomele să anuleze aceste diplome, pentru că au în spate diplome de bacalaureat false", a conchis Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, în urmăm cu o săptămână, la audierea sa în Comisia pentru învăţământ, că numărul real de diplome false eliberate nu este de 15.000, aşa cum s-a vehiculat iniţial, ci de 300-400 de diplome, "dar este absolut grav".
"Este clar că nu vorbim de 15.000 de diplome. (…) După evaluările pe care le-am făcut acum, e vorba de sute de diplome, dar este absolut grav", a arătat ministrul.
Potrivit afirmaţiilor sale, corpul de control al ministrului face evaluările astfel încât tot acest "proces" dă fie adus la lumină.
Ecaterina Andronescu a spus atunci că ministerul a trimis, de asemenea, o solicitare la toate universităţile care au dreptul să organizeze examen de licenţă să facă propria verificare, adică să vadă dacă au primit la licenţă candidaţi de la universităţi desfiinţate în perioada 2001-2002.
"Acum verificăm toate examenele de licenţă pentru toţi candidaţii care au provenit de la aceste universităţi desfiinţate în perioada 2001-2002", a mai precizat Andronescu, adăugând că "este clar că vorbim de falsuri de cea mai joasă speţă".
Ministrul Educaţiei a menţionat că este vorba despre diplome de bacalaureat falsificate care nu au nicio legătură cu diplomele de bacalaureat emise de licee, acestea din urmă prezentând elemente de securizare.
"Încercăm să depistăm toate cazurile de diplome de bacalaureat false şi să vorbim cu universităţile să le anuleze", a conchis ministrul Ecaterina Andronescu.
Corpul de control al Ministerului Educaţiei a verificat toate cele 38 de universităţi desfiinţate în 2001-2002 şi a evaluat toţi candidaţii care provin din respectivele instituţii în contextul anchetei privind diplomele false.
"Am trimis echipe de control la toate cele 38 de universităţi desfiinţate în 2001-2002. Mai mult, evaluăm candidaţii care provin de la respectivele universităţi lichidate. Ceea ce pot spune astăzi (marţi - n.r.) este că nu este vorba de 15.000 de dipome false de bacalaureat. Proiectele de licenţă au cam acelaşi nume de coordonator. Toţi cei care vor fi găsiţi vinovaţi vor pleca din învăţământ indiferent de funcţiile pe care le deţin", declara, în 14 martie, ministrul Educaţiei.
Corpul de Control al Ministerului Educaţiei a derulat o anchetă în cazul a cinci persoane, între care şi doi foşti profesori universitari, suspectate că au eliberat diplome false şi foi matricole.
Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI) s-a autosesizat în cazul diplomelor false, după articolele apărute în media, iar două echipe de control au demarat verificări simultane la cele cinci universităţi unde au fost organizate examenele de licenţă pentru studenţii proveniţi de la cele două instituţii de învăţământ superior neacreditate, universităţile "Alexandru Ghica" şi "Europa Ecor" din Alexandria.
Verificările au vizat dosarele de înscriere la licenţă, respectiv diplomele de bacalaureat, copiile după cărţile de identitate, certificatele de naştere şi filele matricole.
În 16 martie, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 au început urmărirea penală in rem în acest caz, pentru infracţiunile de fals.
Potrivit anchetatorilor, au existat informaţii potrivit cărora un grup de cinci persoane falsifica, la cerere, dosare pentru diverse lucrări universitare. Grupul avea un tarif fix, de 3.500 de euro pentru un dosar. Aceleaşi surse au precizat că persoana care dădea banii pentru falsificarea dosarului de diplomă şi nu dorea să se prezinte la examenul de licenţă, mai dădea 600 de euro. În schimbul celor 600 de euro, unul dintre membrii grupării asigura substituirea plătitorului, prin documente şi carte de identitate falsă. "Această persoană merge şi susţinea examenul respectiv", au declarat sursele citate.