Prevederea a fost inclusă în proiectul ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul a decis desfiinţarea posturilor de conducere din servicii deconcentrate şi înlocuirea acestora cu directori contractuali, potrivit surselor citate.
Serviciile deconcentrate vor include posturi de director coordonator cu un contract de management pe maximum 4 ani, funcţiile ce conferă calitatea de ordonator credite, inclusiv contractuale, din aceste servicii vor fi desfiinţate, posturile de conducători fiind echivalate celor de secretar de stat.
Adoptarea ordonanţei de urgenţă în acest sens a fost anunţată, joi, la Craiova, de către liderul PSD Mircea Geoană, care a precizat că, tot joi, actul normativ ar urma să fie publicat în Monitorul Oficial.
Surse din PSD au declarat pentru MEDIAFAX că, pentru serviciile publice deconcentrate, vor fi înfiinţate funcţii de director coordonator şi director coordonator adjunct, în care numirile vor fi decise pe baza unui proiect de management redactat pe o perioadă de maximum patru ani, prin care să fie propuse soluţii de rezolvare a problemelor din domeniu. Va fi încheiat şi un contract de management, tot pentru maximum patru ani, cu indicatori de performanţă.
Contractul de management va fi asimilat contractului individual de muncă şi va putea fi reziliat în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în document.
Şi inspectorii şcolari generali, cei adjuncţi şi directorul Casei Corpului Didactic vor fi angajaţi pe baza unui proiect şi a unui contract de management educaţional.
"O altă modificare este aceea că funcţiile publice, inclusiv posturile cu regim contractual, din organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi serviciile deconcentrate, care conferă calitatea de ordonator de credite, şi adjuncţi ai acestora vor fi desfiinţate la 30 de zile după intrarea în vigoare a ordonanţei, exceptate fiind doar posturile cu statut special şi cele de prefect şi subprefect. Posturile de conducători ai organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale vor fi stabilite ca funcţii de demnitate publică, asimilate celor de secretar de stat, iar adjuncţii lor vor fi asimilaţi cu subsecretarii de stat", au afirmat sursele.
În locul funcţiilor desfiinţate vor fi posturi de director coordonator al serviciului deconcentrat, numiţi de conducătorul instituţiei, pe baza unui proiect de management.