El a prezentat în sinteză concluziile discuţiilor cu FMI şi Comisia Europeană, la începutul întâlnirii cu preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe şi liderii grupurilor parlamentare.
România a convenit asupra unui acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
Programul de ajutor extern urmează să fie discutat de Consiliul Executiv al FMI de la Washington, iar prima tranşă a finanţării, de cinci miliarde euro, va fi disponibilă imediat după aprobare.
În ceea ce priveşte prima tranşă din împrumutul de cinci miliarde de euro acordat de Comisia Europeană, aceasta va intra în România la începutul lunii iulie.
Executivul a primit avizul de principiu al Fondului Monetar Internaţional pentru încheierea acordului de împrumut, iar forma finală a scrisorii de intenţie va fi stabilită la jumătatea lunii aprilie, urmând ca documentul să fie aprobat în board-ul Fondului la 4-5 mai, a declarat, joi, premierul Emil Boc.