Direcţiile de sănătate publică vor raporta Ministerului Sănătăţii (MS), până miercuri seară, listele cu personalul de conducere care asigură permanenţa la domiciliu şi listele cu personalul de execuţie care asigură permanenţa la sediile direcţiilor, informează MS, într-un comunicat remis, marţi.
Serviciile de ambulanţă şi unităţile de primiri urgenţe vor trebui, de asemenea, să funcţioneze normal în intervalul precizat.
"Zilele următoare, ne vom confrunta cu o creştere a solicitărilor de servicii medicale din partea populaţiei. Trebuie să fim pregătiţi şi în această perioadă, astfel încât pacienţii să primească asistenţa medicală de care au nevoie", a declarat Ion Bazac, citat în documentul amintit.
Totodată, ministrul a recomandat cetăţeanilor să consume cu moderaţie alimentele grase, carnea de miel şi alcoolul. El a atras atenţia, mai ales persoanelor cu afecţiuni cronice sau care au ţinut întreaga perioadă de post, să aibă un comportament alimentar echilibrat.