Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că prin rectificarea bugetară se pierde indexarea de 5%, procent cu care ar fi trebuit să fie majorate salariile în acest an, dar se păstrează sporurile şi nu se fac concedieri.
Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei caută soluţii pentru a nu pierde majorările salariale prevăzute de lege, aceta fiind motivul pentru care s-a prelungit valabilitatea ordonanţei Guvernului 151/2008, până la revenirea sau înlocuirea cu Legea 221/2008, a mai spus Andronescu.
"Legea 221 prevedea majorarea cu 50%, dar din aceasta a fost deja alocată o cotă de 9%. Dacă ar intra în vigoare iar Legea 221, aceasta ar presupune o creştere salarială cu 33,6%, începând cu 1 ianuarie 2010, când, probabil, economia îşi va reveni"
Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul a luat în calcul, în 1 aprilie, amânarea până la 31 decembrie a aplicării primei etape de majorare a salariilor pentru personalul din învăţământ, de o treime din creşterea procentuală decisă de fostul Cabinet, interval în care se estimează că va fi aprobată legea de salarizare unică în sectorul bugetar.
Guvernul a decis, ulterior, să revină asupra deciziei de amânare până în decembrie a intrării în vigoare a primei etape de majorare a salariilor în învăţământ, de o treime din creşterea procentuală decisă de fostul Cabinet, hotărând, în final, să amâne termenul cu o lună, până în mai, pentru a discuta cu sindicatele.
Surse oficiale susţineau că această iniţiativă a Guvernului este, de fapt, tergiversarea aplicării acestui act normativ până la intrarea în vigoare a noii legi unice de salarizare, respectiv începutul lui 2010.
Cu o zi în urmă, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, declarase, marţi, că va susţine legea privind majorarea cu 33,6 la sută a salariilor profesorilor, aşa cum a promis, mai ales că, potrivit unui raport recent al Băncii Mondiale, retribuţiile cadrelor didactice trebuie să crească.
În ianuarie, Guvernul a amânat cu o lună intrarea în vigoare a primei etape de majorare a salariilor pentru personalul din învăţământ, printr-o ordonanţă de urgenţă în care era stabilit că o treime din creşterea decisă de fostul Cabinet, va fi acordată la 1 aprilie, şi nu la 1 martie cum era prevăzut.
Termenul până la care era amânată intrarea în vigoare a majorării a expirat în 1 aprilie.
Fostul Guvern a decis, în luna noiembrie 2008, prin ordonanţă de urgenţă, ca salariile profesorilor să fie majorate gradual cu până la 28%, în două etape, respectiv de la 1 martie şi 1 septembrie 2009.
Pe de altă parte, actualul Executiv a decis ca salariile în sectorul bugetar să fie majorate în acest an cu 5%, în două etape, cu 3% în luna aprilie şi 2% în luna octombrie. Premierul Emil Boc a precizat că şi angajaţii din învăţământ vor primi o creştere salarială de 5%, la care se vor putea adăuga sume suplimentare condiţionate de derularea procesului de reformă şi de restructurarea sistemului.