"Suntem alături de ei, îi sprijinim şi le admirăm curajul. Tinerii din Moldova nu luptă contra comunismului, ci luptă pentru libertatea lor. Ca întotdeauna tinerii sunt iniţiatorii şi promotorii schimbărilor. Ei cer o schimbare necesară, o schimbare pentru un viitor mai liber", susţin studenţii USR într-un comunicat de astăti.
În opinia USR, protestul studenţilor din Republica Moldova aduce aminte de revoluţia din \'89, când studenţii români au luptat pentru libertate.
"Ei ai luptat pentru ca noi astăzi să putem da acest comunicat de presă, au luptat pentru libertatea de exprimare şi democraţie. Le mulţumim pe această cale, noi fiind numai nişte copii în decembrie 1989", subliniază USR.
Studenţii români speră ca demersul tinerilor din Republica Moldova să aibă un impact pozitiv, să pună stop comunismului şi să înceapă clădirea unei democraţii autentice.
"Suntem alături de ei, ne solidarizăm cu ei şi ne dorim în acelaşi timp să aibă tăria şi voinţa de a duce până la capăt demersul lor, astfel încât fraţii şi copiii lor să se poată bucura de democraţie", precizează sursa citată.
Şi Seniorii Ligii Studenţilor au anunţat, astăzi, că se solidarizeaza cu tinerii de la Chişinău care s-au revoltat faţă de "manipularea şi fraudarea alegerilor".
"Cerem Guvernului de la Chişinău, căruia i-a expirat mandatul, să oprească folosirea forţei împotriva manifestanţilor. Cerem forţelor militare să nu intervină în forţă şi să nu instige civili contra manifestanţilor. Îi cerem lui Voronin să-şi depună demisia", se arată într-un comunicat al acestora.
Seniorii Ligii Studenţilor fac apel la ambasadele din Chişinău şi la organizaţiile naţionale şi internaţionale pentru apărarea drepturilor omului să intervină pentru protecţia manifestanţilor arestaţi la Chişinău.
Totodată, aceştia cer autorităţilor statului român să condamne public utilizarea forţei contra manifestanţilor, "să condamne fraudarea alegerilor faţă de faptul că până şi voturile a circa 200.000 de persoane decedate au fost socotite valabile şi să solicite Comisiei Europene trimiterea de observatori internaţionali la Chişinău, aflat în vecinătatea frontierei UE".
"Solicităm Comisiei Europene şi Guvernului Român să iasă din pasivitate şi să se implice eficient în criza de la Chişinău şi din Transnistria, în favoarea intereselor acestei generaţii de tineri care au ieşit cu curaj în stradă pentru libertate, democraţie, stat de drept şi bunăstare europeană", se mai arată în comunicatul citat.
Mii de persoane protestează la Chişinău pentru a cere anularea rezultatelor scrutinului parlamentar, manifestanţii revendicând, în urma unor incidente violente, ocuparea sediului Preşedinţiei.
Manifestanţii au distrus uşa de la intrarea în sediul Administraţiei Prezidenţiale, iar pompierii au utilizat tunuri cu apă pentru dispersarea protestatarilor. Sute de poliţişti au intervenit în forţă între protestatari şi i-au împins de pe scările sediului Preşedinţiei şi Parlamentului. Dispozitivele de poliţie au înconjurat sediul Preşedinţiei.
Zeci de persoane au fost rănite în timpul confruntărilor, inclusiv poliţişti şi civili.
Forţele de ordine au organizat baraje rutiere la toate intrările în Chişinău pentru a opri accesul autocarelor cu protestatari, afirmă lideri ai opoziţiei moldovene, citaţi de pagina online a agenţiei Interfax.
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă, Javier Solana, s-a declarat, marţi, preocupat de confruntările din Republica Moldova şi a făcut apel la "toate părţile să nu cedeze în faţa violenţei", relatează AFP.
MAE susţine poziţia Uniunii Europene exprimată de Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi Securitate Comună, Javier Solana, în ceea ce priveşte situaţia de la Chişinău şi face apel la toate părţile implicate în acţiunile din Republica Moldova să nu cedeze violenţei şi provocărilor.