Cristi Minculescu a fost transferat, vineri, de la secţia de terapie intensivă într-un salon normal. Potrivit medicilor germani, starea sa este în continuă îmbunătăţire, nefiind înregistrate niciun fel de complicaţii până în prezent. Noul său ficat funcţionează bine, fără ca organismul să dea semne de respingere. Înainte de a putea furniza o dată pentru externarea lui Minculescu, medicii au spus că perioada de convalescenţă trebuie atent monitorizată.
Soţia şi totodată donatorul său, Rodica Minculescu, se recuperează, de asemenea, bine, procesul său de vindecare fiind normal.
De la transplantul hepatic care a avut loc pe 24 martie, cântăreţul a mai suferit două intervenţii chirurgicale, dar în prezent starea sa este stabilă. Potrivit medicilor care îl supraveghează, nicio altă intervenţie chirurgicală nu este planificată.
În vârstă de 50 de ani, Minculescu suferă de o boală ereditară, polichistică hepato-renală, moştenită de la tatăl său. Această boală se caracterizează prin apariţia în ficat şi rinichi a unor chisturi, care evoluează şi care pot duce la afectarea funcţiilor organelor.
Potrivit lui Florin Minculescu, fiul artistului, acesta ar dori să revină pe scenă în vară.