"Am făcut o solicitare către minister şi către Guvern - de suspendare pentru 3 luni. Acum 5 săptămâni am transmis această solicitare. Ministerul Mediului a cerut răgaz pentru a analiza mai profund acest subiect, dar grupul de lucru are acum altă propunere - de suspendare a aplicării (ecotaxei, n.r.) până la 1 ianuarie 2010 sau până la 30 iunie 2010, în funcţie de soluţia pe care o vom adopta referitor la laboratoare", a spus Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului.
Ea a precizat că propunerea grupului de lucru care a dezbătut problema ecotaxei vizează suspendarea acesteia până la 1 ianuarie 2010, în ipoteza în care vor fi acceptate testele de biodegradabilitate efectuate în laboratoarele proprii, sau până la 30 iunie 2010, în ipoteza în care vor fi acceptate testele de biodegradabilitate efectuate doar în laboratoarele de referinţă naţională, în subordinea Ministerului Mediului.
"Nu pot să vă spun acum dacă susţin (suspendarea taxei, n.r.) până la 1 ianuarie 2010. Aştept să discutăm şi cu ministerul şi să vedem şi propunerea Guvernului", a adăugat Sulfina Barbu.
Întrebată dacă propunerea grupului de lucru care a discutat despre ecotaxă este de suspendare a aplicării ecotaxei prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă, Sulfina Barbu a precizat: "Probabil că aceasta va fi soluţia. Sau prin legea de aprobare, atunci când legea va veni. Probabil că şi acolo putem veni cu un nou termen".
Ea a mai spus că ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, va fi invitat la Comisia de Administraţie din Cameră în săptămâna 13-16 aprilie, pentru a discuta pe tema ecotaxei.
"Noi sperăm că după discuţia clarificatoare cu domnul ministru, din săptămâna 13-16 aprilie, în comisie, să dăm deja un vot pe legea de aprobare. Aştept şi punctul de vedere al Guvernului pentru a stabili exact paşii pe care îi avem de făcut. Dacă reuşim să ajungem la o formă corectă a legii de aprobare, atunci nu mai este necesară suspendarea. Dacă mai trebuie să facem discuţii cu specialişti, atunci vom reveni cu cererea pentru Guvern de a proroga termenul. Repet, însă, ecotaxa trebuie să existe, pentru a ne atinge obiectivele de mediu", a conchis Sulfina Barbu.
Sulfina Barbu a solicitat iniţial suspendarea aplicării ecotaxei, pentru ca legislaţia pe această temă să fie îmbunătăţită.
De asemenea, reprezentanţii celor mai mari producători de pungi de plastic din România au criticat mai multe prevederi cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă care instituie ecotaxa, dar şi Ordinul de ministru cuprizând normele de aplicare ale acesteia. Reprezentanţii companiilor au reclamat faptul că, în multe cazuri, magazinele nu evidenţiază ecotaxa pe bonul fiscal, în acest fel ajungându-se ca banii pe care producătorii de pungi îi plătesc către stat atunci când livrează ambalajele să se piardă şi să nu mai poată fi recuperaţi niciodată. Aceştia s-au plâns şi de lipsa unor laboratoare care să certifice faptul că anumite firme produc deja ambalaje ecologice, biodegradabile, care nu ar mai trebui taxate.
Fostul Guvern a decis, anul trecut, să introducă, începând cu 1 ianuarie 2009, o taxă în cuantum de 20 bani pe bucată pentru pungile de tip sacoşă confecţionate din materiale care nu sunt biodegradabile, distribuite gratuit în prezent de comercianţi, taxă percepută de la firmele care introduc pe piaţă astfel de ambalaje, atât importatori, cât şi producători români. Taxa se aplică şi în cazul pungilor din plastic reutilizabile şi va fi vărsată la Fondul pentru Mediu.
Un studiu realizat de Ministerul Mediului indică, teoretic, că un român foloseşte 250 de astfel de pungi într-un an, iar durata de utilizare a fiecăruia dintre aceste ambalaje este de doar 20 minute.
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Silvian Ionescu, a propus şi el suspendarea "pentru câteva luni" a taxării pungilor de plastic, aceasta fiind, în opinia sa, o măsură socială necesară pentru angajaţii celor 23 de companii ce produc pungi de plastic, care nu se pot acredita ca producători ecologici.
În acelaşi timp, de când pungile de plastic au început să fie taxate, consumul acestor produse a scăzut dramatic, iar firmele româneşti produc din ce în ce mai puţin, în lipsa unei pieţe de desfacere, a spus atunci Ionescu.
Ministrul Mediului Nicolae Nemirschi anunţa, în luna ianuarie, că ecotaxa nu va fi retrasă.