El a spus, la plecarea spre Strasbourg că România îşi menţine obiectivele avute la summit-ul NATO de la Bucureşti din 2008. El a menţionat că în ultimele două săptămâni a fost depus un efort diplomatic "formidabil", desfăşurat la nivelul diplomaţilor din MAE, cât şi în relaţia cu şefii de stat şi de guvern, "cu care a existat un dialog intens", pentru ca România să aibă obiectivele înscrise în documentul final al reuniunii NATO de vineri şi sâmbătă
Băsescu a spus că un obiectiv al României este ca în documentul final al summit-ului NATO să continue încurajarea republicilor Muntenegru şi Bosnia Herţegovina în legătură cu aspiraţiile euro-atlantice, cu alte cuvinte consolidarea parteneriatului pentru pace şi "menţinerea uşii NATO deschisă pentru cele două ţări".
Şeful statului a spus că România susţine de asemenea ca NATO să îşi menţină neutralitatea politică faţă de Kosovo. "Nu ne dorim angajament politic, ci doar militar faţă de Kosovo", a spus Băsescu.
Şeful statului a menţionat că România doreşte ca summit-ul NATO să continue să menţioneze Marea Neagră ca zonă de interes şi de securitate, la fel ca la summit-ul de lla Bucureşti.
Băsescu a mai spus că România susţine faptul că Alianţa trebuie să menţină angajamentul de la Bucureşti faţă de Ucraina şi Georgia, cu precizarea că cele două ţări trebuie să parcurgă procesul de reforme şi să satisfacă criteriile necesare intrării în NATO.
Preşedintele este însoţit la summit-ul NATO de miniştrii Afacerilor Externe şi Apărării, precum şi de şeful Statului Major General.