Întrebat ce fel de contracandidat este Mircea Geoană pentru el, liberalul a declarat că este unul important, dar care va avea probleme serioase deoarece este adjunctul lui Băsescu.
"Mircea Geoană e preşedintele unui partid important din România, ca atare este un contracandidat important. Din punctul meu de vedere, cred că discursul politic actual şi probabil poziţia de candidat în cursa prezidenţială a lui Mircea Geoană vor avea de depăşit o mare contradicţie, şi anume aceea că, în vreme ce domnul Mircea Geoană va încerca să se prezinte ca alternativă la actualul preşedinte, Traian Băsescu, ceea ce presupun că va face, în vremea aceea va fi practic în continuare numărul doi al regimului Băsescu, numărul doi al echipei Băsescu, va fi în continuare primul adjunct al lui Traian Băsescu. Ori asta mi se pare o contradicţie destul de greu de depăşit, dar nu este problema mea. Îl respect ca om politic, ca diplomat, cum respect majoritatea oamenilor politici români", a spus Antonescu.
Liberalul a remarcat însă şi faptul că social-democratul se comportă adeseori de parcă nu ar fi la guvernare şi ar fi chiar un adversar al actualului preşedinte şi al democrat-liberalilor.
"Acest Guvern nu are niciun punct de armonie, de coerenţă. Vorbesc limbi diferite. Sunt deja într-o campanie de confruntare. Domnul Geoană, uitând unde lucrează, adică lucrează la CSAT, e adjunctul şefului. Din când în când, ţine nişte discursuri de parcă ar fi candidat la preşedinţia României, de parcă ar fi un adversar al lui Traian Băsescu, de parcă toată povestea asta cu FMI-ul, toată ciorovăiala asta pe numiri uneori de interlopi, nu ar fi negociat-o domnia sa cu domnul Boc, ci am fi negociat-o noi", a mai spus Antonescu.