Parlamentarii din subcomisia care analizează Codul civil au stabilit, joi, că undele electromagnetice şi energia de orice fel captate pot fi considerate bunuri mobile.
Ei au adoptat un articol din Codul civil, potrivit căruia sunt considerate bunuri mobile "undele electromagnetice sau asimilate acestora precum şi energia de orice fel captate, produse sau transmise de orice persoană şi puse în exerciţiul său, indiferent de caracterul mobiliar sau imobiliar al sursei acestora".
Parlamentarii din subcomisie au discutat dacă undele de radio sunt bunuri mobile şi au ajuns la concluzia că acestea intră în categoria undelor electromagnetice.
Aceste discuţii au avut loc după ce subcomisia a adoptat definiţia bunurilor mobile:"bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile".
După adoptarea textelor legate de bunuri mobile şi imobile, deputaţii şi senatorii au stabilit care sunt bunuri mobile prin anticipaţie. "Bogăţiile de orice natură ale solului şi subsolului, fructele prinse de rădăcini, plantaţiile şi construcţiile încorporate în sol devin mobile prin anticipaţie, atunci când, prin voinţa părţilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detaşării lor" este unul dintre textele pe această temă.
Un alt text precizează că bogăţiile de orice fel ale solului şi subsolului, "fructele prinse în rădăcini sau neculese încă", plantaţiile şi construcţiile încorporate în sol "devin mobile prin anticipaţie, atunci când, prin voinţa părţilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea însuşirii lor".