"Administrarea schemelor de investiţii verzi se face de către Ministerul Economiei", se arată în proiectul de act normativ privind iniţierea şi dezvoltarea schemelor de investiţii verzi.
Pentru fiecare tonă de dioxid de carbon se emite un certificat de emisii, denumit unitate a cantităţii atribuite (AAU). Ministerele Economiei şi al Mediului vor stabili numărul de unităţi care vor fi comercializate în perioada 2008-2012, iar vânzarea acestora va fi realizată în tranşe. Fiecare tranşă trebuie să aibă mai mult de 10 milioane de AAU.
"Avându-se în vedere faptul că în prezent piaţa de AAU-uri indică preţuri între 5-10 euro pentru o tonă de CO2 echivalent, venitul total la bugetul de stat obţinut reprezintă circa 1,25-2,5 miliarde de euro", potrivit notei de fundamentare a proiectului.
Aceste certificate de emisii vor putea fi tranzacţionate între guvernele ţărilor semnatare ale Protocolului de la Kyoto, entităţile desemnate de guvernele acestor ţări şi instituţiile financiare internaţionale.
În privinţa României, tranzacţiile vor fi negociate de o comisie condusă de ministrul Economiei, din care vor mai face parte reprezentanţi ai Ministerelor Economiei, Mediului, Finanţelor Publice şi Afacerilor Externe.
"Tranzacţia se încheie prin contract de stat semnat de ministrul Economiei. Contractul de stat se aprobă prin Hotărâre a Guvernului. Transferul de AAU-uri se face prin Registru naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră", menţionează sursa citată.
Certificatele vor fi comercializate prin licitaţie deschisă, cerere de ofertă sau negociere directă, cu aprobarea prealabilă a miniştrilor Economiei şi Finanţelor Publice, iar sumele obţinute vor fi folosite pentru investiţii în energiile nepoluante.
"Veniturile rezultate din comercializarea AAU-urilor se constituie în sursă de finanţare pentru investiţii verzi - 99,9% şi pentru studii privind adaptarea la schimbările climatice şi campanii de conştientizare în domeniul schimbărilor climatice - 0,1%", potrivit documentului.
Sumele rezultate din tranzacţii vor fi gestionate de Ministerul Economiei prin Trezoreria Statului într-un cont distinct special constituit, şi vor fi purtătoare de dobândă. De asemenea, banii neutilizaţi la sfârşitul anului se vor reporta în anul următor şi vor avea aceeaşi destinaţie.
Astfel, din aceşti bani ar urma să fie finanţate, cu respectarea legislaţiei privind ajutorul de stat, investiţiile în tehnologii nepoluante, desulfurări în termocentrale, depozitarea deşeurilor în fluid dens, modernizarea şi reabilitarea grupurilor energetice, producţia de energie din surse regenerabile.
Beneficiarii acestor proiecte de investiţii pot fi companii şi administraţii locale, iar studiile şi campaniile de conştientizare se adresează autorităţilor administraţiei centrale şi locale şi organizaţiilor non-guvernamentale.
"Criteriile de eligibilitate pentru beneficiari, cheltuielile eligibile şi procedura de monitorizare pentru proiecte se aprobă prin ordin al ministrului Economiei", se arată în proiectul de act normativ.
România şi-a asumat, în intervalul 2008-2012, reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră, faţă de nivelul anului 1989, procent similar cu cel convenit de Uniunea Europeană.
În nota de fundamentare a proiectului elaborat de Ministerul Economiei se arată că în 2007 România a scăzut emisiile de gaze cu efect de seră cu aproape 40% faţă de 1989, de la 278,22 milioane de tone la 152,29 milioane de tone.
"Pentru atingerea anagajamentului asumat, emisiile naţionale de gaze cu efect de seră nu trebuie să depăşească nivelul de 255,96 milioane de tone. Prin urmare, disponibilul de AAU-uri ar putea fi de circa 100 milioane de tone pentru fiecare an al perioadei 2008-2012. (...) Se poate aprecia că România are un disponibil minim pentru comercializarea AAU-urilor de 50 milioane de tone anual, în perioada 2008-2012", precizează sursa citată.
Prin aplicarea acestui act normativ, Ministerul Economiei estimează că va scădea rata şomajului prin creşterea numărului de locuri de muncă, va avansa competitivitatea activităţilor industriale, va creşte calitatea vieţii şi se vor diminua emisiile poluante.
Uniunea Europeană a adoptat, în 2005, sistemul european de tranzacţii cu emisii de dioxid de carbon, cu scopul de a reduce emisiile prin stabilirea unui preţ pe dioxidul de carbon. Piaţa emisiilor de dioxid de carbon permite statelor şi companiilor să îndeplinească obiectivele de emisie a dioxidului de carbon prin cumpărarea unor certificate.
Plafonul stabilit de Comisia Europeană pentru perioada 2008-2012, la nivelul Uniunii, este de 2,08 miliarde de tone de emisii poluante.
Realizarea unei scheme de tranzacţionare a emisiilor de gaze cu efect de seră este una dintre obligaţiile de mediu pe care România şi le-a asumat în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Acest mecanism permite aplicarea Protocolului de la Kyoto, care vizează reducerea emisiilor poluante, pe care România l-a ratificat în 2001.