Potrivit Loteriei Române, la categoria I a tragerii Loto 6/49 s-a înregistrat un report de peste 23,5 milioane lei, astfel că, pentru tragerea de duminică, premiul pus în joc este peste 6,1 milioane euro. Pentru fiecare din aceste trageri speciale, Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I cu suma de 150.000 lei.
Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat, pe 14 decembrie anul trecut, şi a fost în valoare de aproximativ 290.000 de euro.
Cel mai mare premiu din istoria acestui joc, în valoare de 12,45 milioane de euro, s-a câştigat pe 27 ianuarie anul trecut.