Năstase a declarat, vineri, la Mizil, unde a participat la o acţiune legată de ecologizarea unui teren, că, în opinia sa, importantă va fi nemulţumirea votanţilor anti-Băsescu şi mai puţin calităţile candidaţilor la preşedinţie.
Întrebat ce şanse crede că are liderul PNL Crin Antonescu să-l învingă pe Traian Băsescu în cursa prezidenţială, Năstase a răspuns: "Problema nu se pune atât de tare între Traian Băsescu şi contracandidaţii lui, ci între votanţii lui Traian Băsescu şi votanţii unui contracandidat. Eu am impresia că votanţii oricărui contracandidat al lui Traian Băsescu vor mult mai mulţi decât votanţii lui Traian Băsescu. Deci dincolo de calităţile personale (...) în final ceea ce va conta va fi nemulţumirea care se accentuează".
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că, în opinia sa, va exista al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care se va disputa între un candidat al PDL şi unul al PSD.
Întrebat la o conferinţă de presă dacă va candida pentru funcţia de preşedinte, Geoană a răspuns că a constatat că există o "nerăbdare" în partidul pe care îl conduce, legată de acest subiect, adăugând că, dacă PSD va considera că trebuie să candideze, o va face "cu extrem de multă energie".