Guvernul a adoptat la începutul şedinţei, în mai puţin de două minute, primele puncte de pe agendă, respectiv proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului de amendare a anexei la Acordul pentru Tratatul Atlanticului de Nord privind informaţiile în domeniul atomic, precum şi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de securitate între Guvernul României şi cel al Regatului Norvegiei privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate.
Premierul a întrebat la fiecare proiect de lege dacă există avizele necesare şi, în lipsa unor observaţii din partea ministerelor de resort, a declarat proiectele de lege ca fiind aprobate de Guvern.
"Vedeţi cât de dinamică este activitatea Legislativului (care este însă Parlamentul - n.r.), cât de repede şi eficient se aprobă aceste puncte de vedere", a spus premierul jurnaliştilor prezenţi la oportunităţile de imagini de la începutul şedinţei Executivului.
Aceştia i-au solicitat însă ca Guvernul să treacă şi la dezbaterea scrisorii de intenţie pentru FMI şi Comisia Europeană, solicitare la care toţi membrii Cabinetului au zâmbit.
"Aţi dori să rămâneţi şi la partea cu scrisoarea de intenţie către CE? Vă vom informa la briefingul de presă cu privire la discuţiile despre acest subiect", a răspuns Boc.
Guvernul aprobă, miercuri, scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană pentru contractarea unui îmrpumut, document care va fi transmis celor două instituţii.