Sindicaliştii s-au întâlnit, marţi, pentru a discuta aspecte legate de protestele şi negocierile care au avut loc, cu o zi în urmă.
Sindicatele susţin că bugetul nu a fost proiectat pe legislaţia în vigoare şi susţin că "cine a greşit, trebuie să răspundă". Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că ordonatorii de credite vor decide acordarea salariului de merit şi a premiillor, arătând că aceştia sunt numiţi politic.
Potrivit sindicaliştilor, salariul de bază al unora dintre funcţionarii publici, cum este cazul celor de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) este format din salariul de încadrare la care se adaugă unele majorări, sporuri şi dacă acestea vor fi hotărâte de ordonatorii de credite, salariul de bază poate fi diminuat. Formula "până la" lasă la latitudinea unei persoane aceste decizii, nefiind vorba de acordarea pe criterii de performanţă a salariului de merit şi a premiilor, ci pe criterii politice.
Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu, a declarat că, în ultimele luni, puterea de cumpărare a românilor a scăzut cu 30 la sută, iar această ordonanţă de urgenţă înrăutăţeşte situaţia.
"Vom adresa o scrisoare deschisă celor care şi-au asumat conducerea acestei ţări, promiţând redresarea economică, iar în urma acestui apel vom organiza o manifestare amplă în Capitală, dacă ordonanţa va fi pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern", a declarat Apostoiu.
Vicepreşedintele confederaţiei a spus că, după apariţia ordonanţei, sindicaliştii vor acţiona în instanţă autorităţile pentru că ordonanţa încalcă legile statului român din domeniul social.
Sindicaliştii au spus, de asemenea, că vor cere Guvernului să aplice planul anticriză discutat cu sindicatele la începutul anului, şi care se referă la măsuri care să ajute populaţia să iasă din criză. Apostoiu a spus că cifra de 800.000 de şomeri "aruncată" luni, de ministrul Muncii se referă la angajaţii din domeniul bugetar şi la cei care se întorc din străinătate.
"Cifra nu se bazează pe ceva foarte concret, este posibil ca ministrul s-o fi aruncat pentru a stopa din elanul sindicatelor", a spus Apostoiu.
La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat că sindicatele condamnă atitudinea Guvernului de a pune în conflict angajaţii din domeniul privat cu cei din domeniul public şi de a pune o stavilă bugetarilor privind organizarea protestelor. Oprescu a adăugat că trebuie să înceapă, de urgenţă, negocierile pe legea privind salarizarea unică, termenul limită fiind de 1 aprilie.
După întâlnirea cu sindicaliştii, ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, luni, că s-a cerut o suplimentare a bugetului MMFPS cu 500 de milioane de lei, bani necesari pentru susţinerea şomajului, în condiţiile în care numărul de şomeri ar putea ajunge la 800.000 în acest an. El a precizat că numărul de 525.00 de şomeri estimat iniţial pentru acest an va fi mai mare cu aproximativ 200.000 - 300.000.
Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Romulus Niţă, a declarat că este posibil să se ajungă la 800.000 de şomeri, aşa cum a spus ministrul Marian Sârbu, dacă Guvernul nu se grăbeşte să aplice programul de măsuri pentru stimularea economiei.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, în timpul întâlnirii de la Ministerul Muncii, s-a hotărât că ordonatorii de credite vor putea stabili numărul de persoane care beneficiază de salariul de merit şi de prime, precum şi modul în care aceste drepturi vor fi acordate. Referitor la acest aspect, reprezentantul FEN, Constantin Ciosu, a susţinut că deşi vor fi păstrate salariul de merit şi fondul de premiere, acestea nu vor putea fi acordate până la sfârşitul anului întrucât ordonatorii de credite trebuie să se încadreze în continuare în acelaşi buget.
Aproximativ 4.000 de sindicalişti afiliaţi la "Cartel Alfa" au pichetat, luni, sediile prefecturilor din toată ţara, reprezentanţii confederaţiei urmând să decidă, marţi, asupra programului de proteste, în cazul în care discuţiile de la Ministerul Muncii vor eşua din nou.
Totodată, în faţa Ministerului Muncii au protestat aproximativ 500 de sindicalişti. Sindicaliştii au pichetat, între orele 12.00 şi 14.00, sediile Ministerului Muncii, PDL şi PSD din Bucureşti.
Ulterior, timp de câteva ore, sindicaliştii s-au întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Muncii pentru a discuta problemele salariale.