Preşedintele Sindicatului Vameşilor şi Poliţiştilor "Pro Lex", Vasile Lincu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii Ministerului Muncii şi cei ai sindicatelor au ajuns la un acord în privinţa articolelor 6,7 şi 20, cu privire la salariul de merit, fondul de premiere, sporuri pe care bugetarii le vor primi în continuarea, rămânând în divergenţă doar articolul privind indemnizaţia de conducere.
"A fost eliminat alineatul 2 din articolul 20, astfel că ordonatorii de credite nu vor mai putea lua măsuri de reducere a cheltuielilor, rămânând din acest articol doar alineatul 1, care este de fapt o repetiţie a legii bugetului", a explicat Lincu.
Preşedintele "Pro Lex" a subliniat că cele două părţi discută, la această oră, despre forma articolului privind indemnizaţia de conducere. "A rămas în divergenţă doar articolul cu privire la indemnizaţia de conducere. Şi acest spor se va acorda, dar nu am hotărât încă valoarea lui", a spus Lincu.
Reprezentanţii confederaţiei sindicale discută, la ora transmiterii acestei ştiri, cu cei ai Ministerului Muncii, aspecte legate de ordonanţa de urgenţă care prevede diminuarea drepturilor salariale ale bugetarilor.
Sindicaliştii susţin că ordonanţa nu respectă convenţiile anterioare privind salarizarea, realizate cu sindicatele şi transpuse în legi, că încalcă principiile dialogului social şi al concertării sociale în vederea obţinerii păcii sociale, precum şi principiile şi regulile negocierii, că afectează grav un drept câştigat şi este profund discriminatorie faţă de diferitele categorii de bugetari.
Sindicaliştii au pichetat, între orele 12.00 şi 14.00, sediile Ministerului Muncii, PDL şi PSD din Bucureşti.
Aproximativ 4.000 de sindicalişti afiliaţi la "Cartel Alfa" au pichetat, luni, sediile prefecturilor din toată ţara, reprezentanţii confederaţiei urmând să decidă, marţi, asupra programului de proteste, în cazul în care discuţiile de la Ministerul Muncii vor eşua din nou.
"Cartel Alfa" şi federaţiile afiliate din sectorul bugetar - care, potrivit liderilor sindicali, reprezintă peste 375.000 de lucrători din educaţie, cercetare, administraţie publică şi centrală, sănătate şi poliţie - cer Guvernului să nu adopte ordonanţa de urgenţă care prevede diminuarea drepturilor salariale ale bugetarilor.
Sindicaliştii solicită acordarea în continuare a salariului de merit, a fondului de premiere, a indemnizaţiilor de conducere, plata orelor suplimentare şi eliminarea articolul 20 din proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la măsurile pe care fiecare ordonator de credit este obligat să le ia pentru reducerea cheltuielilor.
La confederaţia "Cartel Alfa" sunt afiliate Federaţia Educaţiei Naţionale, Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater", Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, Federaţia "Solidaritatea Naţională", Uniunea Sindicatelor APIA, Federaţia Naţională a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic-Administrativ din Unităţile Sanitare şi Balneare din România, Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, Federaţia Solidaritatea Sanitară din România.