"Astăzi decidem viitorul lui Traian Băsescu", a spus Norica Nicolai, menţionând că nu se referă la un candidat la prezidenţiale din partea PNL, ci la forţa PNL de a-l opri pe Băsescu, pe care l-a caracterizat prin "populism, demagogie, incompetenţă şi totalitarism".
"România nu mai are nevoie de mapa profesională a lui Traian Băsescu", a mai spus vicepreşedintele PNL, a cărei numire la Ministerul Justiţiei a fost respinsă de către preşedintele Băsescu din cauza unor nereguli în "mapa profesională".
Ea a adăugat că liberalii au şansa, prin congres, să devină singura opoziţie credibilă la politica promovată de Traian Băsescu şi o alternativă la acest mod de conducere".
"Suntem în poziţia de a-l detrona? Unii spun că da, alţii că nu (..) Eu sunt convinsă că putem fi opoziţia la politica fãcută de Băsescu", a spus Norica Nicolai, precizând că există o singură condiţie pentru acest lucru: "Să nu ne conducă ura care îl conduce pe Traian Băsescu".
Ea a mai spus că liberalii sunt o tradiţie, o sumă de valori şi un proiect de viitor care nu se schimbă, o constantă în istoria României.
"Noi nu am apărut din spuma societăţii comuniste. Nu suntem expresia intereselor sau ambiţiei cuiva", a mai spus Nicolai.
Referitor la actuala coaliţie aflată la guvernare, Nicolai a spus că "foamea de resurse fără preţ îi va înlătura de pe scena politică".