Potrivit articolului 7 din proiectul Codului civil referitor la principiul teritorialităţii legii civile, "actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, afară de cazul în care se prevede altfel" şi "actele normative adoptate, în condiţiile legii, de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale se aplică numai în raza lor de competenţă teritorială”.
Adică, autorităţilor administraţiei publice locale li se recunoaşte dreptul prevăzut, potrivit articolului 61 alineatul 1 din Constituţia României, doar Parlamentului, de unică autoritate legiuitoare.
Viitorul Cod civil nu defineşte sintagma "acte normative", motiv pentru care trebuie aplicate principiile constituţionale. Potrivit definiţiei, "acte normative" înseamnă îndrumări, dispoziţii sau ansamblu de îndrumări cu caracter de normă.
Administraţia publică din unităţile administrativ teritoriale se întemeiază, potrivit articolul 120 din Constituţie pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
Mai mult, prin Legea administraţiei publice locale consiliile locale sunt recunoscute ca autorităţi deliberative, ia primarii ca executive.
La stabilirea atribuţiilor acestor organe ale autorităţii administraţiei publice nu li se recunoaşte nici prin legea specială şi nici cu titlul de principiu constituţional caracterul de autoritate care adoptă acte normative, deci care are atribuţii legislative.
Legea stabileşte că autorităţile administraţiei publice elaborează norme de organizare şi funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de interes local cu respectarea criteriilor generale stabilite de lege. Adoptarea de acte normative presupune atribuirea capacităţii de a legifera în plan local, de a încălca norma constituţională şi principiile generale recunoscute în Constituţia României.
Fără o definiţie a sintagmei "acte normative adoptate", iniţiatorii Codului civil deschid posibilitatea divizării teritoriale şi, implicit, încalcă Constituţia.