Cheltuielile cu dotările independente pe acest an se ridică la 6.940.000 lei, potrivit memorandumului intern aprobat, în acest sens, de conducerea Camerei Deputaţilor.
Printre alte achiziţii pe care Camera Deputaţilor le va face se numără şi un camion, o furgonetă, o maşină de tuns iarba cu colector hidraulic de golire în remorcă tractor, un motofierăstrău de tuns gard viu, o instalaţie mobilă de udare, o ghilotină electrică pentru hârtie, 40 de calculatoare PC pentru activitatea Secretariatului general al Camerei.
Lista dotărilor mai cuprinde şi 3 seturi de sisteme de vot electronic şi conferinţă, 3 seturi de decoraţii, brevete, medalii, plachete şi însemne reprezentând oameni politici şi evenimente istorice, 9 copiatoare, o platformă autoridicătoare transportabilă cu braţ articulat, o maşină de şlefuit marmură şi o maşină de raşchetat parchet.