Ministrul Ion Bazac şi vicepreşedintele Bundestag-ului german, Susanne Kastner, au avut luni seară, o întâlnire oficială în care, timp de o oră, au discutat despre sistemele de sănătate român şi german, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Bazac i-a spus vicepreşedintelui Bundestag-ului că priorităţile sale în calitate de ministru sunt creşterea accesului populaţiei la servicii de sănătate de calitate şi medicamente ieftine, precum şi restructurarea sistemului.
Ministrul român a subliniat că sistemul de sănătate trebuie restructurat şi descentralizat. În plus, ministrul Bazac a declarat că, în 2009, va schimba filosofia financiară a sistemului naţional de sănătate.
"Astfel, în premieră, în România se va introduce, începând cu data de 1 iulie, pachetul minim de servicii, iar din luna septembrie, Legea profesiilor medicale şi a malpraxisului", a adăugat Bazac.
Ministrul Sănătăţii a discutat cu Susanne Kastner şi despre posibilitatea introducerii sistemului de co-plată pentru cei care vor dori un medicament mai scump sau un anumit medic. Pentru categoriile de persoane defavorizate se lucrează deja la un nou concept, cel al sistemului de vouchere de sănătate, a arătat Bazac.
Acesta a spus că este echitabil ca, în această perioadă, sistemul de urgenţă să fie păstrat neschimbat, adică să fie finanţat de la bugetul de stat şi să poată fi accesat în egală măsură de cei care contribuie sau nu la Fondul de Asigurări de Sănătate.
Vicepreşedintele Bundestag-ului i-a urat succes ministrului Sănătăţii şi i-a amintit că are o misiune foarte dificilă. De altfel, în opinia oficialului german, miniştrii Sănătăţii, indiferent dacă sunt din România sau Germania, conduc cel mai greu portofoliu.