Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 16 mar 2009 - Anul XIV, nr. 61 (4047)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Cadrele didactice ameninţă cu boicotarea examenelor şi grevă, nemulţumiţi de eliminarea sporurilor

Luni, 16 Martie 2009 (19:36:44)
Sindicatele din educaţie ameninţă cu boicotarea examenelor naţionale şi cu grevă generală, nemulţumite că în urma discuţiilor de luni s-a condiţionat eliminarea articolului privind reducerea cheltuielilor de personal de renunţarea la salariul de merit, fondul de premiere şi sporul de antenă.

Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat luni, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că reprezentanţii cadrelor didactice nu susţin proiectul de ordonanţă privind eliminarea sporurilor, deoarece acesta diminuează grav veniturile salariale ale personalului din învăţământ, încălcând o lege organică, respectiv Statutul cadrelor didactice.

"Până la această oră nu există niciun acord, nu se poate încheia niciun acord, respingem actualul proiect de ordonanţă de urgenţă şi ne vom întâlni, mâine (marţi - n.r.), toate federaţiile din învăţământ, pentru a lua o decizie privind următoarele forme de protest. Este posibil să ajungem la grevă generală şi la blocarea examenelor naţionale. La întâlnirea de mâine i-am invitat şi pe premierul Boc, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vicepremierul Dan Nica şi preşedintele Traian Băsescu", a spus Marius Nistor.

Liderul Federaţiei "Spiru Haret" a subliniat faptul că reprezentanţii Ministerului Muncii le-au propus sindicaliştilor să renunţe la trei articole, cele care privesc salariul de merit, fondul de premiere şi sporul de antenă pentru ca articolul 20 cu privire la reducerea cheltuielilor de personal să fie eliminat din proiectul de ordonanţă.

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, care a venit la întâlnire după aproximativ trei ore de la începere, a declarat că urmează ca sindicatele şi Ministerul Muncii să semneze o minută, care va fi asumată politic, cu privire la ce s-a discutat până în prezent pe acest proiect de ordonanţă.

Petcu a spus că Ministerul Muncii va încerca să transfere problemele specifice diferitelor categorii la ministerele de care aparţin, respectiv Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne, urmând apoi ca o decizie finală să fie luată la nivel de prim-ministru.

"Ministrul muncii vrea să coreleze aceste negocieri pe proiectul de ordonanţă privind eliminarea sporurilor şi indemnizaţiilor cu viitoarele discuţii cu privire la legea unică de salarizare şi la majorarea salariilor bugetarilor. Vor fi reacţii dure din partea sindicatelor dacă proiectul de ordonanţă ajunge în această formă în Guvern, dar nu cred că va intra în această formă, ci responsabilităţile vor fi transferate la ministerele specifice diferitelor categorii de bugetari", a mai spus Marius Petcu.

La ora transmiterii acestei ştiri, discuţiile de la Ministerul Muncii pe tema proiectului de ordonanţă privind eliminarea sporurilor şi indemnizaţiilor continuă.

Anterior, preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Răzvan Bobulescu, declara că în urma discuţiilor cu ministrul Muncii s-a decis să nu fie eliminate sporurile şi indemnizaţiile care se acordă în prezent personalului din învăţământ.

Bobulescu spunea, la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Muncii, că personalul din învăţământ va beneficia în continuare de salariul de merit, fondul de premiere de doi la sută, decontarea navetei, 100 de euro pentru cărţi pentru toate cadrele didactrice şi plata orelor suplimentare.

Bobulescu a adăugat că articolul 20 - care se referă la reducerea cheltuielilor de personal - din proiectul de ordonanţă privind eliminarea sporurilor şi indemnizaţiilor nu afectează angajaţii din învăţământ, deoarece în acest sector nu poate fi vorba de concedieri în condiţiile există un deficit foarte mare de personal.

Liderul sindical a plecat de la discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Muncii înainte de finalizarea acestora, spunând că negocierile pe problemele care privesc personalul din educaţie au fost deja finalizate.

Sindicaliştii s-au întâlnit din nou, luni, cu reprezentanţii Guvernului, după ce în urma discuţiilor de săptămâna trecută au rămas în divergenţă trei din cele 23 de articole ale proiectului privind eliminarea sporurilor şi a indemnizaţiilor, respectiv articolul 6 referitor la salariul de merit, articolul 7 privind fondul de premiere şi articolul 20 privind reducerea cheltuielilor de personal.

În opinia sindicaliştilor, articolul 20 referitor la măsurile pe care fiecare ordonator de credit este obligat să le ia pentru reducerea cheltuielilor ar trebui eliminat. Sindicaliştii afirmă că reducerea cheltuielilor de personal înseamnă de fapt disponibilizarea a 20 la sută din bugetari.

Afirmaţia a fost negată de secretarul de stat în Ministerul Muncii Valentin Mocanu, el spunând că "articolul 20 întăreşte ideea că fiecare ordonator de credite are obligaţia de a se încadra în bugetul acordat şi să ia măsuri în acest sens, dar asta nu înseamnă disponibilizări".

Mocanu spunea atunci că documentul va fi transmis Guvernului aşa cum va fi finalizat luni. "Sperăm să ajungem la un consens, mai departe va decide Executivul", preciza Mocanu.

Primul-ministru Emil Boc a declarat, săptămâna trecută, în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Auto Industry, că Guvernul nu-şi poate justifica existenţa dacă nu va lua măsuri pentru eliminarea problemelor de eficienţă economică şi îmbunătăţire a raportului dintre consum şi producţie.

"Din nefericire, prea mult din aceşti ani de după 1989 am consumat mai mult decât am produs. Suntem şi acum într-o asemenea situaţie, consumăm mai mult decât producem. Guvernul are forţa şi capacitatea de a lua măsuri active, chiar dacă nu vor fi întotdeauna foarte populare sau foarte plăcute pe termen scurt. Aceste măsuri structurale trebuie luate acum, chiar dacă este criză - criza poate fi un factor pozitiv din acest punct de vedere - poate fi poate ceasul al 12-lea pentru fiecare dintre noi, să ne trezim că nu mai putem merge la infinit cu aceeaşi poltică, de a consuma mai mult decât producem, de a da salarii, sporuri, beneficii, îndemnizaţii acolo unde nu se justifică. Ele trebuie date acolo unde se justifică, pe bază de competenţă şi profesionalism", a spus Boc.

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar a fost pus, în 27 februarie, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii.

În proiect se arată că vor fi sistate sporuri salariale pentru funcţionari, salariile de merit nu vor mai fi acordate bugetarilor în acest an, iar sporul de radiaţii va fi plătit în funcţie de cât de necesare sunt instalaţiile emiţătoare pentru activitatea instituţiilor.

Banca Mondială a recomandat autorităţilor române ca, pe termen scurt, să limiteze creşterea salariilor la inflaţie, să îngheţe angajările şi să înceapă un plan multianual de eliminare a sporurilor, arătând că lipsa unei strategii salariale coerente a permis sindicatelor să aibă solicitări excesive.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cadrele didactice ameninţă cu boicotarea examenelor şi grevă, nemulţumiţi de eliminarea sporurilor.
 Vizualizări articol: 912 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cadrele didactice ameninţă cu boicotarea examenelor şi grevă, nemulţumiţi de eliminarea sporurilor0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei