"Pentru noi există cinci obiective principale pe care PNL trebuie să le atingă în 2009: remobilizarea electoratului, obiectiv decisiv este recâştigarea unui segment important din electoratul urban, mai ales electoratul marilor oraşe, pentru ca PNL să ajungă la 30%; PNL trebuie să constituie o alternativă solidă, reală, credibilă de centru-dreapta la actuala majoritate «Traian Băsescu» - PDL-PSD; susţinerea unui candidat prezidenţial propriu, cu şanse semnificative şi mai ales cu capacitatea de a creşte spectaculos capitalul electoral al PNL; revenirea la guvernare în baza unui program propriu, unui program articulat şi într-o poziţie în care să ne putem impune acest program aceste soluţii", a a detaliat candidatul la preşedinţia PNL.
Pentru realizarea acestor obiective, Antonescu crede că primul lucru care trebuie făcut este restabilirea deplină a funcţionării democratice în PNL, care presupune respectarea prevederilor statutare şi o comunicare "de sus în jos", de la centru către filialele locale.
El a apreciat că o altă direcţie este "profesionalizarea actului politic", precizând că PNL are misiunea să recâştige încrederea partidelor şi oamenilor politici.
Antonescu a comentat că actuala coaliţie de guvernământ este "slabă", pentru că nu are idei, soluţii şi nici premier, menţiond că PNL nu aşteaptă o "breşă" în actuala coaliţie pentru a intra la guvernare, dar că trebuie să fie pregătit.
El a menţionat că majoritatea parlamentară din jurul preşedintelui Traian Băsescu, conjugată cu puterea prezidenţială, reprezintă "o ameninţare la adresa calităţii regimului democratic, la adresa unei reforme reale în spaţiul public românesc, a unei reforme reale a instituţiilor publice, un conglomerat lipsit de soluţii şi voinţă politică orientată spre rezolvarea reală a problemelor economice, de natură instituţională şi morală ale societăţii româneşti", drept pentru care PNL trebuie să reprezinte alternativa acestei coaliţii.