"În privinţa traficului pe două roţi, pot să vă spun că eu îl încurajez şi îl susţin atât personal, cât şi instituţional, atât cât va fi posibil, nu numai pentru faptul că ar ajuta la deblocarea traficului rutier, dar este şi foarte sănătos. Evident, într-o economie complexă, este greu să îi ceri fiecărui cetăţean să facă acest efort de a renunţa la comoditatea automobilului şi a trece la vehiculul pe două roţi, dar se poate merge în paralel, în parteneriat. Fiecare oraş trebuie să aibă piste pentru biciclişti, fiecare oraş trebuie să pună la dispoziţie modalităţi alternative la traficul pe patru roţi, astfel încât cele două pot fi complementare şi nu exclusive", a spus Boc, joi, în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Auto Industry.
El a arătat că susţine ambele modalităţi de transport rutier, cu autoturismul şi cu bicicleta, care nu se exclud reciproc.
Întrebat de către participanţi ce părere are despre extinderea programului de casare a maşinilor uzate şi pentru persoanele juridice şi acordarea primei de casare pentru autovehicule achiziţionate în leasing, şeful Guvernului a arătat că aceste propuneri sunt deocamdată în analiză, iar un răspuns va fi formulat după o analiză de specialitate.