Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 12 mar 2009 - Anul XIV, nr. 58 (4044)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Antonescu: Voi fi primul preşedinte fără bani, Tăriceanu:Va fi ales cel care poate împlini obiective

Joi, 12 Martie 2009 (13:39:41)

Liberalul Crin Antonescu a susţinut, miercuri, la o emisiune de la Antena 3, că peste 10 zile va deveni primul preşedinte "fără pile şi bani" al PNL, iar contracandidatul său Călin Popescu Tăriceanu a menţionat că liberalii îl vor alege pe omul care a dovedit că poate realiza obiectivele partidului.

Antonescu şi Tăriceanu, cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al PNL, au participat, miercuri seară, la o emisiune a postului Antena 3.

"Peste 10 zile se va întâmpla următorul lucru: pentru prima dată, un om pornit de la zero, fără unchi, fără naşi, fără pile, fără relaţii, fără bani, un om care n-am fost şi nu sunt omul cuiva, voi ajunge pentru prima dată, un astfel de om, preşedintele unui partid din România de azi. Şi acesta va fi un semn că acest partid are posibilitatea să lucreze pentru oameni obişnuiţi, fără naşi, fără fini, fără pile, fără relaţii, fără bani", a susţinut Crin Antonescu.

Liberalul a făcut această declaraţie în contextul observaţiei făcute de Călin Popescu Tăriceanu - într-un interviu pentru MEDIAFAX şi "Gândul" - legate de faptul că nu a avut vreo firmă şi nu a plătit vreun angajat.

"Domnule Tăriceanu, nu am avut responsabilitatea asta a unei firme sau a unui angajat. (...) Eu am fost, dintre fruntaşii liberali, cel mai sărac. În ciuda acestui fapt, liberalii m-au ales, m-au apărat şi păstrat, în ciuda faptului că ştiau acest lucru. Nu fac afaceri, nu e vocaţia mea. (...) Sărăcia, desigur că nu e o virtute, e o belea. Nu pretind că sunt sărac, domnule Tăriceanu, am din ce trăi şi pentru ce trăi, pur şi simplu nu sunt foarte bogat. Regret că nu sunt bogat nici eu, dar vreau să arăt puţin această distincţie care mi se pare simbolică, faptul că niciodată acest partid nu va măsura valoarea doar sau în primul rând prin bogăţie. Suntem un partid de dreapta, vrem ordine, vrem ierarhie, vrem elite, dar nu suntem un partid pentru elite", i-a replicat Antonescu actualului preşedinte al PNL.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că congresul va trebui să facă o alegere care ţine de viitorul partidului, menţionând că liberalii vor alege un preşedinte şi o conducere care să garanteze îndeplinirea obiectivelor PNL.

"Fră îndoială că viitorul congres va trebui să facă o alegere fundamentală, în funcţie de alegerea pe care o face, PNL îşi proiectează viitorul. Cred că PNL, după patru ani de eforturi şi într-o măsură importantă de reuşite, trebuie să-şi propună mai mult, iar pentru acest lucru trebuie să aleagă un preşedinte care să fie garantul acestor obiective şi o echipă de conducere formată din oameni dedicaţi, cu disponibilitatea de a face eforturi, de a se angrena într-o luptă dificilă. (...) Şi sunt convins că liberalii vor şti să facă alegerea, mă refer aici în primul rând la preşedinte, apoi la echipă, care să le dea garanţia că aceste obiective pot fi realizate", a spus Tăriceanu.

El a ţinut să transmită că obiectivele PNL pot fi realizate "mai degrabă cu oameni care au dovedit în trecutul apropiat că au capacitatea să o facă, care au independenţa necesară să-şi asume decizii" şi nu de oameni care "să fie dependenţi de cei care îi finanţează, astăzi, ieri sau alaltăieri".

"Întotdeauna cei care sunt cu un discurs plăcut, bun, trebuie să li se pună şi problema modului în care au simultan capacitatea de organizare, de luptă, de a finanţa o instituţie, un mecanism întreg fără să fii dependent de o persoană sau de un anumit grup. Toate aceste lucruri cred că vor fi bine analizate de colegii mei şi sunt convins că vor face alegerea cea mai bună pentru PNL", a conchis preşedintele PNL.

Congresul PNL în care va fi aleasă noua conducere a partidului va avea loc în 21-21 martie.

Într-un interviu acordat, marţi, pentru Gândul şi MEDIAFAX, Călin Popescu Tăriceanu spunea, printre altele, că o persoană care nu crede că a avut responsabilitatea plăţii unui singur angajat sau creării unui loc de muncă, nu crede că poate să aspire în mod convingător la principala funcţie într-un partid, care a devenit o instituţie şi nu mai este partidul de acum 20 de ani. "Poate că acum 20 de ani, sigur, o astfel de persoană putea să aspire. Şi alţii care sunt, cum să spun, mai degrabă specialişti în discursuri şi în talk-show-uri televizate sigur că puteau să conducă partidul acum 20 de ani. Cred că acum Partidul Naţional Liberal a progresat enorm, au venit oameni care au demonstrat că fac din politică o adevărată profesie şi o ştiu s-o facă cu competenţă şi raportat la realităţile României de astăzi", a mai spus el.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Antonescu: Voi fi primul preşedinte fără bani, Tăriceanu:Va fi ales cel care poate împlini obiective.
 Vizualizări articol: 504 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Antonescu: Voi fi primul preşedinte fără bani, Tăriceanu:Va fi ales cel care poate împlini obiective0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei