"Ideea aparţine vicepreşedintelui Senatului României, Dan Voiculescu. Având în vedere criza economică şi situaţia financiară a ţării, acesta susţine că statul ar putea concesiona Delta Dunării pentru 300 de milioane de euro. România nu ar mai avea nevoie de ajutor extern, urmând să utilizeze resursele interne nefolosite", arată publicaţia germană.
În cele din urmă, fondurile necesare sprijinirii economiei ar urma să vină de la Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), însă propunerea lui Voiculescu arată cât de nepregătită şi neajutorată este România în faţa crizei, notează ziarul.
Astfel, potrivit unui sondaj realizat înainte de Crăciun, jumătate din românii chestionaţi nu priveau criza economică ca pe o problemă care să-i afecteze direct. Optimismul populaţiei a fost indus, în parte, de clasa politică, consideră Financial Times Deutschland.
În prima parte a anului, criza a lovit România din plin. Leul a pierdut în câteva săptămâni aproape zece procente din valoare, cei mai afectaţi fiind românii cu împrumuturi în valută. Ca urmare a numărului mare de credite acordate în euro, deprecierea leului înseamnă că mulţi români au de plătit rate mai mare la bănci. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a comentat rapid că deprecierea leului este rezultatul manipulării cursului de către băncile străine.
Costul crescut al creditelor a afectat mai ales industria construcţiilor, unul dintre motoarele creşterii economiei româneşti în ultimii ani. În 2008, numărul achiziţiilor de locuinţe noi a scăzut cu 64%, în timp ce pentru 2009 se estimează un declin al sectorului construcţiilor de 11-30%.
Politicienii de la Bucureşti au dificultăţi în abordarea crizei, potrivit cotidianului german. Mircea Geaoană, liderul Partidului Social Democrat, a admis, recent, că "nu există încă un pachet coerent de măsuri anticriză".
De anunţul Ministerului de Finanţe, de marţi, potrivit căruia este nevoie de sprijin financiar de la FMI şi UE, a profitat fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat că "România are nevoie de un guvern competent şi nu de împrumuturi".
În pofida confuziei politicienilor, există şi veşti bune pentru români. Constructorul auto Dacia a anunţat, zilele trecute, că a majorat producţia de la 1.085 la 1.200 de maşini pe zi. Cererea crescută de autovehicule ieftine în Germania şi programul "Rabla" al guvernului român au contribuit la suplimentarea producţiei la uzina de la Piteşti.